Din ciclul „România fascinantă" Cu centura ocolitoare a Târgu-Mureşului, rămâne cum am stabilit în tren!

Distribuie pe:

După ce CNAIR anunţa, oficial, că a fost reziliat contractul de execuţie a Centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş, într-o interpelare adresată conducerii Ministerului Transporturilor, deputatul Marius Paşcan a solicitat, în numele târgumureşenilor, să i se răspundă „cu celeritate" (operativ, rapid, într-un termen rezonabil - n.n.), la următoarele întrebări (formulate clar, în limba romană): cine se face vinovat pentru această situaţie, ce sancţiuni s-au aplicat pe baza contractului respectiv pentru întârzierile în execuţia lucrărilor, când se vor relua procedurile de licitaţie, care este valoarea estimativă a lucrărilor rămase şi dacă există fondurile necesare în acest sens?

Răspunsul nu s-a lăsat prea mult aşteptat, „adrisantul" umplând „cu celeritate" şi cu tot soiul de cifre şi îmbârligături, o pagină A4, din care spicuim: „Se vor analiza toate cauzele care au determinat întârzierea acestui proiect, precum şi responsabilii potrivit legii pentru respectivele întârzieri". „Se desfăşoară în prezent la CNAIR procedura de executare a garanţiei de bună execuţie a proiectantului". „CNAIR va face toate demersurile necesare în vederea încheierii unui nou contract de proiectare şi execuţie lucrări în cursul anului 2018". „Valoarea estimată a lucrărilor rămase de executat va fi determinată în cadrul documentaţiei de atribuire şi va putea fi comunicată după finalizarea acestei documentaţii". „Termenul de finalizare este estimat… pentru semestrul I al anului 2021". Dar, daar… „respectarea acestui termen este dependentă de închiderea conform calendarului a procedurii de achiziţie publică şi semnarea contractului de proiectare şi execuţie lucrări în cursul anului 2018" (de a cărui jumătate ne apropiem, vârtos şi cu… celeritate).

„Vă mulţumim pentru interesul exprimat şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde prompt şi pozitiv solicitărilor dumneavoastră", se arată în finalul scrisorii adresate parlamentarului mureşean, final care nu numai că ne înduioşează până la lacrimi, dar ne şi lămureşte buştean.

Aşa că, târgumureşenii să mai aibă niţică răbdare, întrucât, cu un pic de celeritate, vin şi paştele cailor!

Lasă un comentariu