„Cine îşi practică vocaţia nu lucrează pentru bani"

Distribuie pe:

Avem marea bucurie de a participa, şi în Târgu-Mureş, la fel ca acum câţiva ani, la un curs deosebit, susţinut de instructori spirituali foarte bine pregătiţi ca pentru o adevărată facultate de cunoaştere, la un preţ modic.

Prima dată când am urmat cursul de gnoză al AGEAC, am făcut-o săptămânal, pe parcursul aproximativ a doi ani, cu foarte tinerii Irina şi Florian Burcea, care ulterior au călătorit în toată lumea pentru a-l preda voluntar, aşa cum fac şi cei de acum, Claudia Olaru - economist de profesie, care a venit de la Baia-Mare, unde îl predă în prezent, Florin Munteanu - care îl ţine pe cel de la Târgu-Mureş împreună cu Ilinca Dumitrescu, - sociolog de profesie.

„Cine îşi practică vocaţia nu lucrează pentru bani", este deviza celor trei şi a tuturor care predau aproape gratuit această adevărată şcoală a cunoaşterii, în fiecare joi, de la ora 18, în clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor, sala 3.

Dintr-o broşură sintetizată, aflăm că AGEAC este o instituţie umanistă, filosofică şi antropologică a cărei raţiune de a fi este cea de a investiga valorile culturale conţinute în tradiţiile, folclorul, mitologia, filosofia, arta, obiceiurile şi credinţele tuturor popoarelor din antichitate, în scopul de a extrage din acestea principiile şi valorile care să-i permită omului modern să trăiască într-un mod mai conştient, mai inteligent şi mai deplin.

Instituţia a fost înfiinţată în Spania, în 1989, şi este în zilele noastre o organizaţie internaţională prezentă în mai mult de 40 de ţări de pe cele cinci continente, formată din persoane cu o gamă largă de activităţi profesionale, culturi şi ideologii, interesate să investigheze şi să aducă în actualitate marile învăţături universale din trecut. Asociaţia nu urmăreşte scopuri lucrative, pentru ca toate persoanele, indiferent de nivelul social sau economic, să poată beneficia de cursurile şi investigaţiile sale. Cursurile constau în activităţi audio-vizuale săptămânale, conduse de instructori autorizaţi şi pregătiţi în centre de formare, temele de studiu fiind analiza psihică a omului, studiul stresului şi mijloacele pentru a-l combate, beneficiile meditaţiei, conexiuni între Zen, Meditaţie şi Filosofie, personalitatea ca mască psihologică, funcţionalisme secrete ale falsei personalităţi, cauzele sclaviei psihologice a maselor sociale, meditaţia ca resort al schimbării; Grecia, Etică şi sociologie contemporană, Mitologie şi psihologie, Dezvăluirea textelor sacre, Universul interior cu microcosmos şi macrocosmos; Kabala, cheie pentru interpretarea arhetipurilor eterne, Meditaţie şi autocunoaştere, Asemănări între personajele marilor culturi, Parametrii unei etici milenare, Religiile şi fiinţa umană, Sisteme de educaţie şi autoeducaţie, Canoane superioare ale gândirii educaţionale, Universalitatea şi validitatea Mitologiei, Metodologie pentru trezirea Conştiinţei, Învăţăturile Mayaşilor, Meditaţia şi sănătatea.

AGEAC lucrează pentru a ajuta fiinţa umană să trăiască într-un mod mai deplin şi să caute fericirea prin dezvoltarea tuturor capacităţilor sale psihologice. Primul curs, intitulat „Drumul şi viaţa a conţinut metafora Peşterii lui Platon", care simbolizează captivitatea omului într-o falsă lume a umbrelor, din care trebuie să iasă pentru a scăpa de iluzie şi a reveni la adevărata realitate. Iisus, considerat de unele culturi Marele Kabir, a spus „Cunoaşteţi Adevărul şi el vă va face liberi!". Marea Realitate este izvorul pur de viaţă, capabil să ne elibereze de această lume de aparenţe, de iluzii. El se află dincolo de timp şi poate fi experimentat numai prin intermediul deplinei manifestări a Conştiinţei divine. Dobândirea acestei preţioase bijuterii, Conştiinţa, a predat-o dintotdeauna Gnosticismul Universal. Drumul către Real. Samael Aun Weor este cel care a creat această Şcoală.

Primul curs a conţinut: Ermetic şi secret, Drumul în antichitate şi prezent, Misterele sacre, Faraoni, Viaţa de rutină, cele două linii ale vieţii, Diferitele niveluri ale fiinţei. Deosebite subiecte, de la piramide până la creştinii de azi, ca şi cursul practic de meditaţie, toate au făcut să se deschidă un nou drum şi o nouă perspectivă pentru participanţii la aceste cursuri, care se pot considera privilegiaţi şi aşteptaţi în număr cât mai mare.

 

Lasă un comentariu