„Fii informat! Salvează vieţi!" Curs gratuit de prim ajutor

Distribuie pe:

Cea de-a IV-a ediţie a proiectului „Fii informat! Salvează vieţi!" are loc astăzi, 21 aprilie, începând cu ora 11, la sediul Casei de Cultură a Studenţilor Târgu-Mureş. Campania a luat naştere în urma conştientizării faptului că populaţia din România nu a realizat pe deplin rolul pe care îl are rezolvarea unei situaţii de urgenţă, astfel, cunoştinţele privind măsurile de prim ajutor sunt minime sau inexistente în rândul publicului larg.

Proiectul beneficiază de sprijinul Unităţii de Primiri Urgenţe - SMURD Tg.-Mureş şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea" al judeţului Mureş.

Cursul, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Târgu-Mureş, împreună cu Voluntari ai UPU SMURD Târgu-Mureş şi ai Organizaţiei Studenţeşti de Medicină de Urgenţă, plini de pasiune pentru arta medicinei, este gratuit şi se adresează tuturor celor care doresc să înveţe să salveze o viaţă. Participanţii vor avea prilejul să înveţe când se impun manevrele de resuscitare cardio-pulmonară, cum se recunoaşte un stop cardio-respirator, ce trebuie să faci pentru a aplica în mod corect manevrele de resuscitare, când trebuie să suni la 112 pentru a cere ajutor şi ce informaţii oferi, manevra de dezobstrucţie a căilor aeriene, precum şi când se recomandă poziţia laterală de siguranţă. Toate manevrele se vor învăţa teoretic şi se vor pune în practică cu ajutorul manechinelor, preciza Daniela Nădăşan, referent cultural CCS Mureş. Domnia sa adăuga: ,,Urmând exemplul lui Hipocrate, vrem să vă sprijinim să vă însuşiţi măsurile de prim ajutor esenţiale pentru salvarea unei vieţi.

Fiind conştienţi de impactul major pe care măsurile simple de prim ajutor acordate în timp util şi corect pot duce la salvarea unei vieţi, ne dorim creşterea gradului de cunoştinţe/noţiuni a populaţiei cu privire la acordarea primului ajutor. Dorim ca prin acest proiect să oferim şansa tuturor locuitorilor din Tg.-Mureş să înveţe manevre simple, care pot să salveze vieţi".

 

Lasă un comentariu