Expoziţie internaţională GastroPan, la Târgu-Mureş - Suntem cei mai mari mâncători de pâine din Europa

Distribuie pe:

La finele săptămânii trecute, la Târgu-Mureş, a avut loc cea de a X-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale GastroPan, în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai talentaţi brutari, cofetari şi bucătari, care s-au întrecut la 10 categorii de concurs grupate în trei secţiuni competiţionale: panificaţie-patiserie, cofetărie şi gastronomie.

Manifestarea s-a desfăşurat pe două secţiuni - concursuri gastronomice (unde s-au întrecut cei mai buni specialişti din ţară, în faţa unui juriu internaţional) şi partea de expoziţie, unde au fost prezentate noi tehnologii, cu predilecţie digitale, dar şi know-how. Au avut loc concursuri de cofetărie, Tortul Anului 2018, creaţii artistice din pastă de zahăr, concursuri de panificaţie - patiserie, Pâinea Anului 2018 fabricată industrial, respectiv artizanal în România, sculptură în legume şi fructe etc.

Cu această ocazie, am aflat că, potrivit managerului de proiect, Boroka Jakab, citată de AGERPRES, România are cel mai mare consum de pâine pe cap de locuitor din Europa: peste 80 de kilograme pe an, iar firmele din străinătate ţin cont de această piaţă, în ciuda infrastructurii deficitare, dovada fiind participarea numeroasă la evenimentul de la Târgu-Mureş (peste 150 de expozanţi), Boroka a subliniat, însă, că, în ciuda lipsei infrastructurii, România este „o piaţă mare", iar cel mai mare consum de pâine pe cap de locuitor din Europa este atrăgător pentru firmele din străinătate:

„În România există multe posibilităţi fiindcă nu suntem atât de dotaţi ca ţările din Nordul Europei, deci mai este loc pe piaţă. Din acest motiv am avut firme foarte mari care au venit la expoziţie, atât din străinătate, cât şi din ţară".

Acesta a mai spus că expoziţia, iniţiată în urmă cu 10 ani, la Sovata, a crescut odată cu aceste industrii şi că, aşa cum industria de cofetărie s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, aşa s-a schimbat şi Expoziţia GastroPan prin faptul că au apărut noi tendinţe, noi inovaţii şi noi tehnologii în ţară.

„Noi suntem conştienţi că avem mult de investit în această ţară, avem unităţi de cofetărie, de brutărie care sunt foarte bine dotate şi echipate, dar nu este ceva general pentru toate unităţile din ţară. Trebuie să învăţăm mult, să folosim materii prime de calitate, tehnologii noi. Expoziţiile internaţionale reflectă şi nivelul de trai din ţările respective, aşa cum reflectă şi GastroPan pentru România, dar aşa cum reflectă şi expoziţiile organizate în Germania, Franţa, Italia. Infrastructura oferită de ţara organizatoare, logistica sunt reflectate în calitatea expoziţiei. Mulţi dintre expozanţii străini ne-au spus că, din păcate, infrastructura nu e suficientă. Acelaşi lucru îl remarcăm şi noi, fiindcă lipsa infrastructurii ne face probleme în organizarea manifestării". Expoziţia GastroPan 2018 a fost organizată de Boro-Info Group, prin redacţia revistelor de specialitate „Brutarul-Cofetarul" şi „Gastromedia", în spatele cărora se află Ildikó Váradi-Erdõs, Janos Váradi şi Boroka Jakab, în colaborare cu asociaţiile de specialitate ROMPAN, ANAMOB, ANBCT, Euro-Toques şi Uniunea Internaţională a Brutarilor şi Cofetarilor (UIBC), precizează sursa citată..

… Pitarii şi secretele lor

Organizatorii anunţă, într-un comunicat post eveniment, „că pâinea cu maia lichidă şi seminţe de in, floarea soarelui şi boabe de soia", realizată de Voica Silvia Florentina de la Vel Pitar, a fost cea mai bună pâine industrială, iar trofeul Pâinea Anului 2018 realizată artizanal în România i-a revenit reprezentantului firmei Megasimitis SRL, Gheambazu Florin Nicolae.

La categoria Pâinea anului fabricată industrial în România, concurenţii au avut sarcina de a prezenta o pâine realizată în regim tehnologic industrial, care se produce într-o cantitate mai mare de 300 kg/zi. Cea mai bună pâine industrială creată în cadrul concursului conţine făină albă de grâu 650, apă, maia lichidă de secară, făină fermentată de secară, sirop de zahăr, făină de malţ de orz, făină neagră de grâu 14%, tărâţe de grâu, boabe de soia 4%, seminţe de floarea soarelui 3%, seminţe de in 3%, drojdie, sare iodată, maia acidă din grâu, făină de malţ din grâu prăjit. Premiaţii categoriei:

Locul I: Voica Silvia Florentina - Vel Pitar SA, Râmnicu Vâlcea;

Locul II: Gál Rozália - Brutăria Bocskor, Sânmărtin;

Locul III: Caracuda Păunescu Floriana Adelita - Michael Artisan Bakery, Craiova.

La categoria Pâinea Anului 2018 realizată artizanal în România, concurenţii au prezentat o pâine fabricată în proces artizanal, care se produce într-o cantitate mai mică de 100 kg/zi. Cea mai bună pâine artizanală în 2018 este a brutarului Gheambazu Florin Nicolae, realizată din făină, apă, cartofi, maia şi sare. Premiaţii:

Locul I: Gheambazu Florin Nicolae - Megasimitis SRL, Constanţa;

Locul II: Cristolovean Elena - Mons Mellis - Transylvania Dreams, Hărman;

Locul III: Bocskor István - Brutăria Bocskor, Sânmărtin.

Creaţii Artistice din Aluat de Panificaţie cu o tematică de sărbătoare

La secţiunea Panificaţie a fost premiată şi o creaţie artistică impresionantă din aluat de panificaţie. Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, tematica categoriei Creaţie Artistică din Aluat de Panificaţie a fost „Marea Unire". Câştigătorul categoriei a fost Gheambazu Florin Nicolae, de la Megasimitis SRL.

Produse de patiserie pentru un stil de viaţă sănătos

La această categorie, cel mai bun produs de patiserie s-a dovedit a fi produsul din fulgi de cocos, făină de migdale, ulei de cocos şi sirop de arţar, cu o umplutură din avocado, cacao, ulei de cocos şi sirop de arţar, realizat de către Oprea Alexandru, de la compania Ana Pan SA.

Premiaţii categoriei:

Locul I: Oprea Alexandru - Ana Pan SA, Bucureşti;

Locul II: Bocskor István - Brutăria Bocskor, Sânmărtin;

Locul III: Sandu Dumitra - Vel Pitar SA, Râmnicu Vâlcea.

Trofeului Aniversar 10 ani de „GastroPan"

La noua categorie de concurs, organizată cu prilejul împlinirii a 10 ani de GastroPan, au fost premiate cele mai spectaculoase compoziţii realizate din zahăr, ciocolată, isomalt, aluat de panificaţie, fructe sau legume. Cea mai frumoasă compoziţie, o piesă realizată din turtă dulce care simbolizează Centenarul Marii Uniri, a fost creată de Moara Cibin, din Sibiu.

„Felicitări şi mulţumiri brutarilor şi patisierilor talentaţi, care prin prezentarea produselor excelente şi a creaţiilor artistice impozante au demonstrat că meseria de brutar şi patisier este mult mai mult decât pare şi că talentul şi eforturile sunt recunoscute şi se pot transforma în artă!"

                                

Lasă un comentariu