„NICOLAE BĂCIUŢ - încercare de profil literar" de Mihail Diaconescu, Ed. Vatra veche, 2018

Atunci când „cel mai important scriitor al spiritualităţii româneşti, începător al scrisului nostru viitor", după cum îl caracteriza preotul academician Dumitru Stăniloae, în 1989, pe Mihail Diaconescu, încearcă să facă un portret literar al unui scriitor contemporan, scriitorul respectiv trebuie să fie, glumind serios, ceva de capul său, adică trebuie să fi dovedit acele calităţi de înalt cărturar, materializate în scrieri şi cărţi valoroase, care să-l facă să merite cinstea de a fi subiect de analiză şi studiu.

Scriitorul contemporan Nicolae Băciuţ, în concepţia d-lui prof. univ. multi dr. Mihail Diaconescu, şi nu numai a lui, este un astfel de cărturar. Încă de la început, acesta mărturiseşte: „În galeria celor mai importante personalităţi ale culturii de azi şi dintotdeauna, Nicolae Băciuţ ocupă un loc de frunte. El este ziarist, prozator, critic literar, admirabil arhitect de revistă şi, mai presus de toate, poet de strălucită vocaţie lirică. El vine în arta cuvântului purtând în suflet spiritualitatea specifică locului în care a văzut lumina zilei (s-a născut la 10 decembrie 1956, în satul Chintelnic din judeţul Bistriţa-Năsăud), cu zestrea lui istorică şi etnografică, plină de datini străvechi, cu sfinţii săi ştiuţi şi neştiuţi...".

Acesta vorbeşte de dimensiunea „eroică şi spirituală, mai ales spirituală" în creaţia lui Nicolae Băciuţ pe care o asociază - pentru a înţelege modul devenirii - cu ţinutul obârşiei sale. O face apelând la istoria locului, pe care o trece cursiv şi didactic în revistă. O face şi ca o condiţie a înţelegerii operei lui Nicolae Băciuţ, şi a felului său de a gândi, prin prisma caracterului şi modului de a gândi al românilor de unde îşi are rădăcina. Însăşi oraşul Bistriţa, unde autorul a absolvit Liceul Liviu Rebreanu, este amintit prin reperele sale de existenţă materială, începând din neolitic, dar şi prin reperele ştiute: Andrei Mureşanu, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, repere culturale de respect şi mândrie. Conchide autorul: „Ca scriitor, ca om de cultură, ca arhitect de revistă, ca om, pur şi simplu, Nicolae Băciuţ este un produs al mediilor spirituale săteşti şi orăşeneşti în care a trăit în anii de formare". Este amintit şi Clujul unde, între 1978 şi 1982, acesta a urmat Facultatea de Filologie, dar şi „de calitatea sa de redactor şi, după puţin timp, de secretar de redacţie la revista Echinox, la care a debutat în plină studenţie în 1980". Traseul biografic continuă cu Nicolae Băciuţ ca profesor (1982-1983) şi apoi ca redactor la revista Vatra din Tg.-Mureş, adus de cel care avea să-i devină mentor, scriitorul Romulus Guga.

În anul 2009, Nicolae Băciuţ a înfiinţat revista Vatra veche, unde acesta „este ctitorul, arhitectul şi sufletul ei". Era pasul necesar care trebuia făcut de către Nicolae Băciuţ, pentru a continua spiritul publicaţiei bilunare Vatra, Foaie ilustrată pentru familie, apărută în 1894 prin eforturile scriitorilor Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc, şi mai ales a spiritului revistei Vatra, reinventate la Tg.-Mureş, în 1971, prin eforturile lui Romulus Guga. Spune Mihail Diaconescu: „Vatra veche, fondată şi condusă de Nicolae Băciuţ, continuă în condiţiile specifice ale timpului nostru ceea ce a fost strălucire intelectuală, ţinută civică şi patriotică, deschidere spre valorile culturale ale lumii în Vatra fondată de Slavici, Caragiale, Coşbuc... (...).. Titlul Vatra veche, pe care Nicolae Băciuţ l-a impus, indică mai mult decât o tradiţie şi o descendenţă literară, respectiv publicistică. El arată că revista de la Tg.-Mureş se distinge prin programul ei liber asumat şi consecvent urmărit, dar mai ales prin valorile pe care le afirmă...(...)...Valoarea ei culturală excepţională şi interesul profund pe care-l stârneşte în rândurile marelui public sunt fondate pe această fericită îmbinare a valorilor tradiţionale cu cele ale inovaţiei în cultură... (...) ... Raportul dintre local, naţional şi universal este atent urmărit, susţinut prin contribuţii de o mare varietate tematică şi de o înaltă ţinută intelectuală".

Şi totuşi, înainte de toate, Nicolae Băciuţ este poet, şi Mihail Diaconescu ştie acest lucru. El trece analitic, cu atenţie de cărturar versat, prin cărţile de poezie ale lui Nicolae Băciuţ, de la cele de-nceput până în prezent. Caută şi găseşte fiecăreia linii directoare, capabile să dea ţinută şi să creioneze portretul literar complex al acestuia. Dacă istoria locurilor devenirii lui Nicolae Băciuţ au menirea de a prezenta şi înţelege contextul în care s-a format scriitorul, strâns legat de obârşie, obiceiuri, atitudini sociale şi aspiraţii, analiza cărţilor vor să-i arate acestuia o parte din portretul moral şi psihic, unde temperamentul melancolic, firea lucidă şi visătoare, totodată şi gândirea asociativ creativă au un cuvânt serios de spus în economia logosului său şi în special a versurilor sale. Desigur, toate acestea au liantul talentului autorului, şi pe alocuri chiar geniu, care pot fi mai puţin definite sau explicate.

Despre volumele de început (Muzeul de iarnă, Versuri, 1986, Memoria zăpezii, Poeme, 1989) menţionează că „estetizează liric variate simboluri ale purităţii sufleteşti înţelese ca amintire, zestre intelectuală şi proiecţie subiectivă în plan metafizic". Nostalgii interzise (versuri, 1991) este considerată „una dintre cele mai importante cărţi de poezie din istoria literaturii române". „Aflată sub tutela preocupărilor pentru mister, creaţie, alienare, logos şi salvare prin puterea cuvântului, poezia lui Nicolae Băciuţ este romantică, dar şi simbolistă. Este filosofică, dar şi teologică. Este patetică, dar şi insistent reflexivă. Este delicată în exprimare şi puternică în duh". Mai remarcă autorul că atmosfera şi temele din primele volume de versuri „s-au păstrat de-a lungul întregii sale evoluţii literare". Şi că aceasta „este o consecvenţă ce trebuie reţinută în actul exegezei critice".

Fugit irreparabile tempus, ca şi temă, invocată de Vergiulius în Georgicele, în cartea a II-a a Odelor lui Horatius, în Viaţa lumii lui Miron Costin, dar şi în poezia lui Goethe şi a lui Eminescu etc., este amintită, când se face referire la poezia lui Nicola Băciuţ. „Numai marii poeţi reuşesc să dea veşmânt nou şi, mai ales, semnificaţii neaşteptate unor teme străvechi. Nicolae Băciuţ se numără printre ei". La loc de cinste în analiza „semnificaţiei şi semnificantului" este şi cartea Anotimpul din colivie (2006) şi mai ales La taclale cu Dumnezeu (2016). Acesta din urmă „este un volum cu caracter meditativ şi confesiv. El ne aminteşte de teologia ofrandelor din dogmatica şi liturgica ortodoxă, dar şi de nevoia profundă a fiecăruia dintre noi de a trăi în comunicare şi comuniune spirituală cu alţii".

Mihail Diaconescu îşi exemplifică spusele fie prin citarea unor buchete de versuri, fie prin redarea unor poezii întregi, precum Grădinar în Rai, acea „rugăciune şoptită cu sfială (cu smerenie), dar şi cu încredere neabătută în bunătatea şi puterea divină", care este una din cele mai frumoase poezii din lirica lui Nicolae Băciuţ şi chiar din lirica naţională: „Nu-ţi cer nimic,/ de ce ţi-aş cere,/ când, Doamne,/ singur ştii ce vrem -/ zăpezii cum să-i ceri să fie albă,/ iar ierbii/ cum să-i ceri să fie verde/ şi sforii, cum să-i ceri/ să fie ghem?/ Nu-ţi cer nimic -/ mi-ajunge viaţa/ din care-mi iei/ câte puţin -/  nici strugurilor nu le ceri/  să fie vin,/ nici soarelui/ să uite dimineaţa!/  Nu-ţi cer nimic -/  la Judecata de Apoi,/ din mine/  dacă mă ridic,/ nu voi fi singur,/  suntem doi./  Nu-ţi cer nimic -/ Dar dacă, totuşi,/ Vrei ceva să-mi dai,/  să mă faci, Doamne,/ grădinar -/ dar grădinar în Rai!".

Întrebarea despre rostul poetului în lume, care îi arată sfioasa nelinişte, îi este exemplificată prin poezia Tocmai eu. „Puterea cuvântului" lui Nicolae Băciuţ este probată şi prin poemele Poem invizibil, Cândva, Aşteptare etc., acestea fiind adevărate arte poetice.

„Poetul care întreţine dialogul cu Dumnezeu este un privilegiat. Este alesul Proniei. O scânteie divină străluceşte în sufletul şi puterea sa de judecată" spune acelaşi exeget, Mihail Diaconescu, referindu-se la „cazul particular", Nicolae Băciuţ.

Spune autorul cărţii: „De-a lungul timpului, Nicolae Băciuţ a scris sute de poezii de inspiraţie sacră, adevărate diamante lirice, cărţi despre Ţara Sfântă şi Muntele Athos, articole, studii şi eseuri despre mănăstiri, biserici şi schituri, despre credinţa noastră ortodoxă şi strămoşească, despre poeţii, artiştii, filosofii şi savanţii care-şi mărturisesc credinţa, despre tradiţiile spirituale ale românilor unite cu valorile istorice care ne reprezintă în timp şi în lume…"

Poezia Întâmpinare, „creaţie aflată la cota maximă a frumuseţii literare", poezie dedicată Eminului Eminescu, de Ziua Limbii Române, aflată în alt registru tematic, este una din poeziile emblematice ale autorului şi care, „în mod firesc,…. ar trebui introdusă în toate manualele de literatură din România", după cum afirmă acelaşi Mihail Diaconescu: „Nu am crezut că o să ai o zi,-/ când ale tale-s toate,/ cuvânt care ne eşti în nume/ şi pentru tine toate ne sunt date.// Tu eşti pământ, cum eşti şi cer,/ tu eşti izvor, cum eşti şi mare,/ tu, limba-n care m-am născut/ ca rugăciune şi-nchinare.// E ziua ta în fiecare zi,/ te naşti în noi, cu fiecare,/ noi nu vom fi, dar tu vei fi/ mereu o binecuvântare./ Nu am crezut să ai o zi,/ dar, fie,/ căci ziua ta e cât un an/ şi anul tău e cât o veşnicie.".

Despre scrisul lui Nicolae Băciuţ se vorbeşte ca de „o respiraţie permanentă", iar despre el ca despre un scriitor care „se dăruieşte zilnic în cele mai diferite forme literare". Sunt invocate, în acest sens, şi cărţile de dialoguri, mai ales „de dialogul de idei, apt să lumineze laturile mai puţin cunoscute ale unor personalităţi creatoare şi ale operelor prin care ele s-au impus" . Sunt amintite cărţile: Între lumi. Convorbiri cu N. Steinhardt (1994), Anotimpul probabil. Interviuri (1995), Oglinzi paralele. Interviuri (1995), Aproape departe. Interviuri (2001), Zona liberă. Interviuri (2003), O istorie a literaturii române contemporane în interviuri (2005).

„Publicând mai multe cărţi de interviuri, Nicolae Băciuţ ne demonstrează cât de profund este ancorat în viaţa literaturii şi culturii române de azi. Niciun alt scriitor contemporan n-a publicat atâtea cărţi de interviuri ca Nicolae Băciuţ. Niciun alt scriitor n-a evocat, în interviurile pe care le-a publicat, atâtea probleme artistice, istorice, teologice, filosofice şi, bineînţeles, literare…".

Cartea conţine şi o „schiţă de portret", cu un „breviar bio-bibliografic", unde sunt înşirate cele aproximativ 90 de cărţi ale autorului, de asemenea cărţile unde acesta a fost „îngrijitor" al unor ediţii, dar şi prezenţa sa în zeci de antologii, apărute atât în limba română, cât şi traduse în limbi de circulaţie internaţională sau chiar în limbi mai exotice.

Cartea este o „încercare" de profil literar, Mihail Diaconescu rezervându-şi, încă din titlul ei, cu modestă conştienţă, faptul că este aproape imposibil să fie exhaustiv, în condiţiile în care subiectul în cauză, scriitorul Nicolae Băciuţ, are o aşa stufoasă activitate literară, publicistică şi culturală, unde, desigur, calitatea şi puterea de transfigurare a scrierilor primează. De fapt, Nicolae Băciuţ este un iluminist al zilelor noastre, care se scrie pe sine, îndeplinindu-şi destinul de a avea ceva de spus şi de a spune în manieră proprie, pentru un timp prezent şi mai ales pentru un timp care vine.

Lasă un comentariu