De ce şi-a „betonat" graniţele cel mai mare asimilator de etnii!?

Distribuie pe:

Prin poziţia sa foarte fermă de a nu accepta picior de islamic pe pământul Ungariei, premierul Viktor Orbán şi-a făcut o mare reclamă, el devenind purtătorul de cuvânt al celor care-i împărtăşesc mai mult sau mai puţin idealurile. Idealuri care sunt, lucru ştiut, în contrasens cu punctul de vedere al mai-marilor Europei. Evident că nici nouă nu ne convine împânzirea ţării cu cine ştie ce refugiaţi, care pe termen mediu şi lung pot deveni o bombă demografică, dar de la o atitudine raţională la isterie este o cale destul de lungă.

Dată fiind atitudinea vehementă a celor care în decursul veacurilor şi-au clădit o naţiune pe asimilarea etnică, această întorsătură de 180 de grade surprinde pe oricine şi cu atât mai mult pe noi, cei care le ştim bucătăria. Şi aici sunt mai multe aspecte. Este de amintit faptul că studiile genetice elaborate de specialiştii unguri pe bază de ADN arată că cel mult 10 la sută din actuala populaţie ar fi formată din unguri get-beget, adică uralici. Majoritatea covârşitoare a populaţiei maghiare, după origini, are următoarea componentă: 50 la sută, slavi maghiarizaţi, 30 la sută, români maghiarizaţi, iar ultimele 10 procente aparţin evreilor, germanilor, ţiganilor etc. Această distribuire antropologică dovedeşte că naţiunea maghiară, în unitatea ei, este mai mult una culturală decât biologică, ea fiind o creaţie a hungarismului, o doctrină a trufiei revanşarde şi a superiorităţii de rasă, ademenitoare pentru mulţi din cei de altă etnie, care au căzut sub incidenţa ei şi au dorit să parvină.

De notorietate sunt cazurile slovacului Kosuth Lajos, devenit un maghiar înrăit, al poetului de origine sârbă, Petofi Sandor, al lui Horthy Miklos, provenit dintr-o familie de maramureşeni maghiarizaţi, imediat după 1848, dar şi al multor conţi, baroni, nu puţini de provenienţă românească, şi care în calitatea lor de convertiţi devin duşmani ai propriului neam etc. Să nu uităm, de asemenea de Matei Corvin, (1458- 1490), fiul lui Iancu de Hunedoara, considerat cel mai mare rege al Ungariei din toate timpurile.

Lăsând la o parte dramatismul acestei metode, asimilarea etnică a adus în decursul veacurilor mari beneficii, Ungariei şi hungarismului, ea reuşind să ţină la un nivel ridicat creşterea demografică, astfel încât, prin educaţia primită, specifică acestei etnii, să menţină numărul populaţiei instruite într-un anumit fel, la un nivel care să-i asigure dominaţia asupra altor naţiuni, chiar în condiţii de inferioritate numerică. De altfel, trebuie arătat faptul că în compoziţia demografică a Transleithaniei (partea ungurească a imperiului austro-ungar, de după 1867), ponderea elementului maghiar era de numai 41 la sută din totalul populaţiei acestui semi-imperiu. Pentru a face faţă, în decursul veacurilor, presiunii mari a etnicilor nemaghiari, din imperiul lor, fie că este vorba de români, slavi, germani etc., autorităţile maghiare a menţinut la cote înalte procesul de asimilare etnică, el devenind la un moment dat principala politică de stat, cu scopul de a şterge orice urmă a altor etnii din arealul lor de dominaţie. Aşa se explică creşterea demografică, unică în felul ei, care a atins cote de neimaginat. Conform datelor ONU privind evoluţia populaţiei pe continentul european, plecând de la anul 1000, rezultă că în vreme ce populaţia continentului nostru a crescut în intervalul 1000-2016 de 12,3 ori, populaţia Ungariei a crescut de 42 de ori. Dacă populaţia Ungariei ar fi crescut ca şi cea a Europei de numai 12,3 ori, la ora actuală Ungaria s-ar fi ales cu un efectiv demografic de numai 3.075.000 de locuitori, de câteva ori sub nivelul de 9,8 milioane de locuitori, conform ultimului recensământ, şi o densitate de 107 loc/ kmp, în timp ce la nivel european gradul de acoperire al teritoriului este 93 loc/kmp, iar în România de 94 loc/kmp.

Deosebirea între atunci şi acum este că în timp ce în secolele trecute masa de asimilaţi era de origine indo-europeană (români, sârbi, slovaci, sloveni, ruteni, etc.), acum, ceea ce i se propune Budapestei este vorba de musulmani, cu care ungurii au avut o tristă experienţă în perioada 1526-1699, interval de 173 de ani în care, în urma luptei de la Mohaci cu turcii, Ungaria a fost desfiinţată şi transformată în paşalâc turcesc. De altfel, ungurii înşişi recunosc faptul că, dacă în acea vreme n-ar fi existat „supapa" Transilvania, unde şi-au transferat puterea, cultura şi tradiţiile, supravieţuirea lor ar fi fost pusă sub semnul întrebării. Iar cine s-a fript odată cu ciorba, suflă şi-n iaurt.

Prin asimilarea forţată pe care a practicat-o imediat după Tratatul de la Trianon, din iunie 1920, acum, în propriul teritoriu, redus la 93.000 kmp, faţă de 368.000 kmp, cât cuprindea Transleithania, adică partea ungurească a imperiului austro-ungar, statul maghiar şi-a realizat o puternică coeziune demografică, el situându-se, la ora actuală, printre ţările Europei cu cea mai mare omogenitate etnică. Conform ultimului recensământ, 93,3 la sută din cetăţenii acestei ţări s-au declarat unguri, în vreme ce, la noi, în România, procentul românilor este de 88,6 la sută, diferenţa revenind minorităţilor. Numai că, în vreme ce la noi ponderea cea mai mare o deţin maghiarii, cu 6,5 la sută, în Ungaria recensământul plasează pe primul loc, ca pondere, ţiganii, care, după unele surse, ar deţine un procent de 6,1 la sută din totalul populaţiei acestei ţări. Mai mult decât atât, aflăm că mişcarea de conştientizare a ţiganilor în ţara vecinilor este foarte puternică. În Budapesta se vorbeşte de un cartier întreg controlat de aceştia, în care autorităţile nu prea au ce căuta, iar la nivel naţional, în patru judeţe din estul Ungariei, a luat amploare mişcarea de constituire a unui Ţinut ţigănesc, după modelul Ţinutului secuiesc de la noi.

Aşadar, cumulate, cele două probleme, una venită din istorie, iar cealaltă din actualitate, creează suficiente motive, Ungariei, domnului Viktor Orbán să joace rolul pe care-l joacă, simulând că se face „luntre peste punte" pentru menţinerea şi asigurarea purităţii propriei naţii. Acesta ar fi şi unul din motivele pentru care se încearcă prin orice motive, inclusiv mai puţin ortodoxe, reaprinderea spiritului de apartenenţă la naţiunea-mamă a maghiarilor din diasporă, pe care-i doreşte recuperaţi, atrăgându-i într-un periculos joc al reconstituirii Ungariei Mari, prin constituirea de Ungarii mici înăuntrul ţărilor în care domiciliază, gen Ţinutul secuiesc şi Regiunea Autonomă Maghiară în România, dar şi în Ucraina Subcarpatică, Slovacia şi Serbia, până chiar şi în Austria. Şi pentru a nu da impresia unui act de sinucidere, şi a se da puternic, domnul Viktor Orbán a mai făcut un pas în propriul interes, aliniindu-se, nu cu oricine în demersul său, ci cu la fel de aventurierul Putin al Rusiei, fapt care ne obligă să nu subestimăm ameninţările la care suntem supuşi atât din est cât şi din vest, dar şi din interior. Mai mult decât atât, aura pe care pretinde că o are, de apărător al Europei creştine în faţa valului de refugiaţi islamici, bine garnisită cu o propagandă adecvată constituie un atu în plus, care îl poate face credibil în faţa multora: europeni, americani şi chiar chinezi, cum că nedreptatea de la Trianon, marea lor durere, se cere şi ea repusă pe tapet, iar primii din cei vizaţi nu pot fi alţii decât românii. Aşadar, domnilor guvernanţi şi parlamentari, consilieri judeţeni, locali, vă invităm să reflectaţi mai cu atenţie la legile, hotărârile pe care le adoptaţi, la înţelegerile pe care le încheiaţi, pentru acel permanent „pumn de voturi", după care alergaţi mereu în goana după menţinerea puterii, ca vouă să vă fie bine, făcând astfel un imens rău poporului, naţiunii române. Din toate acestea, câştigătorul nu este altul decât Viktor Orbán, cel care, prin introducerea dublei cetăţenii a reuşit să-şi asigure rezerva electorală, dar şi creşterea demografică de care dispune din resurse proprii, pentru că, nu-i aşa, „fiecare ungur contează", lucru de care în cazul românilor, guvernanţii noştri habar nu au.

Lasă un comentariu