În România, rata obezităţii este de 25%, iar peste jumătate din populaţie este supraponderală.
Obezitatea a devenit, în ultimii ani, o problemă de sănătate publică, fiind o realitate cruntă, căreia merită să i se dea importanţa cuvenită. Această stare morbidă de sănătate mondială afectează sute de milioane de oameni. Incidenţa excesului ponderal şi a obezităţii se află în continuă creştere. Strategiile de sănătate publică sunt orientate, în primul rând, spre modificarea stilului de viaţă: activitatea fizică şi dieta.
Cercetările recente sunt orientate pe stabilirea etiologiei şi patogeniei acumulării de ţesut adipos în exces. Există câteva cauze genetice demonstrate de obezitate, dar marea majoritate - peste 95% - este considerată a fi cauzată de un stil de viaţă nesănătos.
Obezitatea reprezintă, de asemenea, un risc cardiovascular, demonstrat fiind în acelaşi timp, drept una din cele mai uşor de prevenit privind cauza de morbiditate şi mortalitate.
Debutul - persistenţa şi chiar agravarea obezităţii în unele perioade de pubertate, menopauză ş.a. atribuie obezităţii o etiologie endocrină. Prognosticul este cu atât mai nefavorabil cu cât debutul este mai precoce şi masa adipoasă este mai mare. Se face studiu asupra hormonilor sexuali (feminini - foliculină, progesteron; masculini - androgeni, andro şi testosteron), precum şi a expresiei receptorilor implicaţi în etiopatologia obezităţii.
Interesul pentru cunoaşterea obezităţii creşte la femei odată cu instalarea menopauzei.
Odată cu definirea sindromului metabolic şi identificarea obezităţii abdominale şi acumularea de grăsime „viscerală", au început a fi considerate factori de risc independent. Numeroase studii au demonstrat că circumferinţa abdominală mărită cu limitele ei, în funcţie de: rasă, vârstă, sex creşte riscul de afectare cardiovasculară, fiind un indice mai sensibil decât obezitatea globală.
De asemenea, se asociază cu creşterea rezistenţei la insulină şi toate complicaţiile cunoscute ale obezităţii generale, chiar la subiecţii consideraţi a avea o greutate normală.
Având în vedere rezultatele acestor studii, cercetarea de faţă s-a orientat spre analiza factorilor implicaţi în apariţia complicaţiilor metabolice şi eliberarea unui protocol standardizat de evaluare a pacientului cu obezitate abdominală.
Obezitatea abdominală este definită ca o creştere a circumferinţei abdominale peste anumite valori, peste limite ce variază în funcţie de rasă, sex şi vârstă.
OMS recomandă pentru populaţia europeană utilizarea următoarelor limite de desfăşurare a studiilor: pentru sexul feminin, valori mici sunt între 80-88 cm, iar pentru sexul masculin, peste 88 cm riscul este crescut. Valori mai mici de 94 cm sunt considerate normale; între 94-102 cm riscul este intermediar, iar peste 102 cm, riscul este crescut.
Obezitatea globală reprezintă asocieri cunoscute cu mortalitate de orice cauză, comorbidităţi şi dizabilităţi, diverse grade de handicap, cu afectarea consecutivă a calităţii vieţii şi scăderea numărului de ani de sănătate, concomitent cu creşterea costurilor per pacient.
Au fost instituite politici de sănătate publică pentru prevenţia şi stoparea creşterii prevalenţei obezităţii. Aceste morbidităţi au o tendinţă de stagnare în ţările dezvoltate, dar una de creştere în ţările în curs de dezvoltare, motiv pentru care strategiile OMS sunt îndreptate tocmai spre acestea. Privind creşterea circumferinţei abdominale, există o legătură cu nivelul de educaţie, mai puţin factori genetici, legat de stilul de viaţă, precum şi comorbidităţi.
Incidenţa mai mare la persoanele intelectuale trebuie înţeleasă din mai multe puncte de vedere: venituri mai mari, care permit achiziţionarea de produse şi servicii legate de sănătate, dar şi accesul la informaţii despre stilul de viaţă. Astfel, strategiile de sănătate trebuie să fie diferenţiate pe mai multe categorii; sex, vârstă, nivel educaţional.
Prevalenţa obezităţii abdominale este în continuă creştere, fără a exista date exacte pentru populaţia generală. În general, există o prevalenţă feminină. Este cunoscut faptul că ţesutul adipos secretă hormoni în cantităţi importante. Astfel, pe lângă depozitul de energie, ţesutul adipos dispune de sistemul metabolic necesar pentru comunicarea la distanţă inclusiv cu sistemul nervos, deci are un rol important în sistemul endocrin, adică al glandelor cu secreţie internă.
Precum am mai relatat, există o relaţie între menopauză, aport energetic şi cheltuiala energetică, rezultatul fiind acumularea de grăsimi şi, în final, obezitatea. Aceasta se calculează după formula următoare: IMC (indicele de masă corporală) = greutatea corporală şi înălţimea în m.
În ciuda faptului că mă repet, ţesutul adipos are funcţii importante de termoizolare, protecţie mecanică, rezervor energetic, la care se adaugă şi cea de „secretor". Senzaţia de foame este o senzaţie neplăcută şi asta determină dorinţa de a mânca (apetitul). Saţietatea (senzaţia de „sătul") determină oprirea ingestiei de alimente. Practic, sunt doi centri ai foamei: la nivelul creierului şi la nivelul stomacului. Metabolismul bazal este energia cheltuită de individ în condiţii de repaus, fiind necesară pentru funcţiile vitale: creier, inimă, rinichi etc., şi reprezintă 80% din această energie. Există o susceptibilitate (predispoziţie) genetică umană, în cauzele obezităţii. Anumite medicamente utilizate pe o perioadă mai îndelungată determină obezitatea: anticoncepţionalele, antipsihoticele, hormoni steroizi (glucocorticoizi, estrogeni, antidiabeticele - insulina administrată incorect. Mecanismele prin care se produce obezitatea sunt cele de stimulare a apetitului.
Acizii graşi polisaturaţi şi proteinele au un rol important în acest sens, această acţiune se manifestă încă din timpul vieţii intrauterine şi în primii ani de viaţă. În ce priveşte factorii endocrini: hipotiroidia, hiperinsulinismul şi rezistenţa la insulină, hipercorticismul (hormoni cortizonici secretaţi de glanda suprarenală), hipogonadismul (dezvoltarea insuficientă a organelor sexuale - testicule, ovare). Se pot enumera şi factori de mediu reprezentaţi de disponibilitatea faţă de hrană, influenţe familiale, culturale şi urbanizare - reducerea activităţii fizice, stres cotidian. Alţi factori: întreruperea bruscă a fumatului şi absenţa unei diete corespunzătoare, sedentarism, inclusiv cel forţat de împrejurări (imobilizarea prelungită în cadrul unor boli).
Complicaţiile obezităţii sunt de natură medicală şi psihosocială. Stările patologice induse de obezitate sunt: tulburări cardiovasculare şi aterogenetice constând în: dislipidemie, HTA, sindromul x metabolic sau plurimetabolic, diabet zaharat tip 2, hipogonadismul; tulburări digestive: stenoze şi ciroza hepatică, litiaza biliară, apnee în timpul somnului; ortopedice: poliartroza, coxartoza cancerogeneza; complicaţii cutanate - infecţii micotice şi bacteriene, piodermite.
Obezitatea se asociază cu creşterea mortalităţii prin cancer colorectal, cancerul de endometru, de colecist, de col uterin, sân, ovare, la femei, iar la bărbaţi, prin creşterea cancerului de prostată.
Obezitatea este considerată o a doua determinantă a masei osoase la adulţi, osteoporoza la menopauză, în cazul femeilor.
Efectele psihologice: obezii au o imagine de sine negativă, dezvoltă complexe de inferioritate, care interferează negativ cu activitate profesională şi socială.
Tratamentul obezităţii
Obezitatea este o boală cronică şi necesită un tratament intensiv. Tratamentul obezităţii se face în funcţie de valoarea IMC-ului de comorbidităţi şi de factori de risc asociaţi. Astfel, se impun: reducerea ponderală, calitatea optimă a vieţii, risc minim de îmbolnăvire. Menţinerea pe termen nelimitat a greutăţii este cel mai important, dar şi cel mai greu obiectiv de realizat.
Exerciţiul fizic reprezintă principala modalitate de consum energetic, scăzând balanţa energetică. Pentru eficienţă, trebuie aplicat constant. Beneficiile activităţii fizice: favorizează controlul glucidic şi lipidele serice. Este necesară colaborarea cu psihiatrul sau cu psihologul cu experienţă în domeniu, deoarece, din punct de vedere psihiatric, obezitatea este privită ca o tulburare de alimentaţie. Terapia medicamentoasă poate fi de un real folos la pacienţii care sunt bine motivaţi, dar întâmpină greutăţi în atingerea ţintei de 100%.
Esenţial este pentru echilibrul energetic al organismului este să menţinem o relaţie între aportul energetic şi cheltuielile energetice. În practică se folosesc medicamente de tip amfetamine (efedrine).
Tratamentul chirurgical al obezităţii s-a născut din dorinţa găsirii unei soluţii sigure, dar şi de durată, care să ajute la menţinerea scăderii în greutate, dar, mai ales s-a impus ca terapie de primă intenţie la pacienţii cu obezitate morbidă la care celelalte metode de terapie au eşuat, efectuându-se „chirurgie bariatrică", constând în reducerea capacităţii gastrice sau diminuarea absorbţiilor intestinale. La fel, se practică „liposucţia" (îndepărtarea masei adipoase prin absorbţie).
În cazul obezităţii la adulţi, numărul celulelor grase este aproape normal, dar mărimea lor este crescută. Acest fapt se întâmplă mai ales în a doua parte a vieţii.
În ce priveşte complicaţiile şi riscurile operaţiei bariatrice, acestea constau - potrivit dr. Marius Fodor (chirurgie-drfodor.ro) - în: trombembolism pulmonar şi complicaţii trombotice, complicaţii respiratorii, complicaţii cardiovasculare, hemoragia postoperatorie, fistula digestivă, hernii interne şi ocluzii intestinale, refluxul gastroesofagian, deficienţe proteice, de vitamine şi minerale, litiaza biliară, crize hipoglicemice, tulburări de natură neuro-psihică. Cu toate acestea, este de părere specialistul citat, chirurgia bariatrică rămâne unica metodă eficace de tratament a obezităţii.
