A plecat spre veşnicie academicianul, profesorul DINU C. GIURESCU, ultimul mare dascăl al Istoriei Naţionale.
Este primul mare sacrificiu pe care îl aduce Centenarului Marii Uniri - Ziua tuturor vremurilor neamului românesc, este destinul care l-a împlinit, omul care trece, dar rămâne opera sa.
Simt datoria de a stărui câteva clipe din eternitate asupra acestui moment, resimţind golul lăsat prin plecarea lui.
Ne aşteaptă acolo să refacem Cetatea, Dacia Felix atât de greu zguduită aici în Grădina Maicii Domnului de nevrednicii trădării. L-am vizitat zilele trecute când în zbuciumul său se pregătea pentru lunga călătorie, a avut puterea unui ultim gest apărut spontan pe faţa lui luminată.
Energia lui creatoare pentru istoria acestui popor îl îndepărtează în zările unui pisc şi îl asemuiesc cu Himalaya, ultimul pisc al istoriei naţionale atât de dramatice.
Să se bucure, să răsufle uşuraţi trădătorii care i-au grăbit sfârşitul pentru vremurile care le-a trăit numai că, contemporanitatea i-a fost dată ca un har de la divinitate. A avut adversari puternici, sunt cei ce vermuiesc şi care sapă la temelia acestui neam şi care, poate, i-au grăbit sfârşitul. DOMNUL L-A LUAT că nu mai avea ce face printre mulţi dintre contemporanii detractori. Însă Opera lăsată în urmă este cheia de boltă cu care se deschide adevărul. L-am cunoscut bine şi mă bucur de contemporanitatea cu mari istorici, borne de referinţă ale neamului ca Raoul Şorban, Cornel Irimie, Ştefan Pascu, Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, dar parcă dascălul cel mai „cuminte" a fost academicianul Dinu C. Giurescu, executat de nerecunoştinţa noastră precum cel mai brav mareşal care ne-a şi avertizat din anticamera morţii unde l-au umilit răii.
Pentru mine a fost un moment memorabil când, prin 2012, l-am întâlnit la o Conferinţă dedicată Cauzei Naţionale, când mi-a cerut unele detalii despre problematica „Optanţilor Unguri", atenţia cu care m-a ascultat şi privit, modestia de ascultător cu răbdare m-a fascinat ca, la final, să îmi spună că sunt pe drumul adevărului şi îndemnat a continua o bătălie cu cei care ar trebui să ne apere.
Nu spunem numele mareşalului, pentru că eroii, creatorilor noştri, le stă bine anonimi, meşteri de cetăţi de piatră sufletească şi de legende cu dăruire şi sacrificiu Mioritic, păstori care au învrednicit cu tradiţia lor întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic.
