În speţă, este vorba de proiectul legislativ intitulat „Legea pentru inocenţa copilăriei", iniţiat, în 2016, de către fostul deputat PSD Ninel Peia. Normativul propus prevede sancţionarea, cu amenzi sau chiar închisoare de până la doi ani, a cadrelor didactice care predau educaţie sexuală fără acordul scris al părinţilor. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar acum se află în Camera Deputaţilor. Cităm din expunerea de motive care a stat la baza iniţiativei legislative, cu precizarea că aceasta este susţinută de Alianţa Părinţilor şi de peste 100 de organizaţii neguvernamentale.
„Sub diferite pretexte, unele de-a dreptul hilare, precum acelea că tot mai multe fetiţe de 11 ani merg deja la psiholog ca să-şi trateze problemele din dragoste, sau că prin educaţia sexuală predată unor copii între şase şi zece ani vor fi salvate, ulterior, vieţi omeneşti prin adoptarea unor soluţii contraceptive corecte, în şcolile copiilor noştri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT şi incitarea la punerea în aplicare a diverselor forme de sexualitate deviantă.
Există deja şcoli unde copile de 10 ani pleacă ruşinate de la aceste «cursuri», sunt băieţi care nu mai înţeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel şi nu pentru Diana. Aceste vlăstare cărora le dorim cele mai bune lucruri şi o viaţă împlinită, copii pentru care facem sacrificii enorme, sunt traumatizaţi de informaţii care nu sunt, nu au fost şi nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viaţa fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenţei.
De asemenea, sunt perfect conştient că unii copii se dezvoltă din punct de vedere sexual mai repede decât alţii şi poate au nevoie de îndrumări specifice. În acest caz, decizia trebuie să aparţină părinţilor sau tutorilor pentru ca tânărul sau tânăra să participe la cursuri de informare sexuală. Dar, încadrarea tuturor copiilor de o anumită vârstă la astfel de „educaţie", în masă, fără discernământ, poate marca un suflet mai plăpând pentru întreaga sa viaţă. Cu ce este de vină un astfel de copil pentru a-i îngrădi şansele unei dezvoltări fireşti, în limitele normalităţii şi a bunului simţ comun? Va plăti oare dascălul pentru aceste traume? Nu, plata o vor face mai întâi părinţii şi apoi amărâtul de copil a cărui viaţă va fi mereu alta decât cea pe care o merită".
Sperăm că normalitatea şi bunul simţ vor prevala şi în Camera Deputaţilor.
