Atenţie, români! Duşmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (XIV)

Distribuie pe:

De la prigoana catolică la cea „reformată": Principat autonom sub suzeranitate otomană (1541-1688).

„Ca majestatea sa (împăratul Rudolf II al Austriei - n.a.) şi consiliul său să ia bine aminte în ce loc se află Transilvania şi Ţara Românească; toată soarta Creştinătăţii stă în aceste două ţări, căci dacă, Doamne fereşte!, turcul vine să ocupe aceste două ţări, va fi o pierdere pentru toată Creştinătatea" (Memoriul lui Mihai Viteazul adresat împăratului austriac Rudolf II).

Astăzi, când teritoriile Europei creştine sunt ocupate de invadatori islamici „cu mâinile goale", imaginea tuturor domnitorilor români antiotomani (care au ridicat sabia să apere Creştinătatea) li se poate părea unora ca anacronică şi ne-multiculturală! Şi… când norii negri ai Semilunei otomane se lăsau ameninţători peste Europa centrală, mă refer la începutul secolului XVI, cu greu s-ar fi găsit vreun strateg să bănuiască totuşi „bunăvoinţa" sultanului Soliman „Magnificul", după ce i-a „îngenuncheat" pe unguri, de a le oferi austriecilor un „cadou" (Ungaria) ce avea să fie … pentru aproape 400 de ani de dominaţie habsburgică (menţionez că regatul Ungariei s-a „dizolvat" în provincie austriacă, iar din 1867 a redevenit regat cu autonomie limitată … în cadrul Imperiului habsburgic), în timp ce Transilvania, separată politic de Ungaria, căci „de mult voiseră Transilvania să se desfacă de regatul Ungariei", cum susţinea guvernatorul transilvănean Ghe. Martinuzzi, avea să fie transformată în principat autonom sub suzeranitate otomană. Practic, ţinând cont că sultanul Soliman era înfricoşat ca nu cumva românii din cele 3 regiuni să fie „o singură ţară" (academician I. Lupaş), acesta s-a folosit cu „mănuşi" în privinţa Transilvaniei, preferând să o lase autonomă şi să nu o transforme, ca pe Ungaria, într-o simplă provincie otomană (paşalâc). „Bunăvoinţa" lui, de a ne conferi astfel un statut mai favorabil, caracterizat în general de faptul că Transilvania avea să se dezvolte mai bine sub dominaţia turcilor decât a ungurilor, nu a fost chiar dezinteresată şi, cu toate că i-a lăsat pe românii Transilvaniei să aibă administraţie şi armată proprie, ba chiar să întărească legătura cu ortodocşii din Constantinopol în secolele XVI-XVII, nu a ezitat să se prevaleze de raportul de vasalitate şi, în conformitate cu documentele istorice, să continue să jefuiască Transilvania cu 8.097 kg de aur (între 1415-1650) - o mică parte dintr-un total estimat, din întreg spaţiul românesc, la 341.021 kg de aur (până la 1877)!

În rest, se poate spune că şi în perioada cât turcii ne-au fost suzerani, în Principatul Transilvaniei autonome am avut de-a face, cum se spune, cu „altă Mărie, dar cu aceeaşi pălărie"! Şi spun aceasta deoarece ordinea constituţională i-a menţinut în continuare pe români în inferioritate politică şi religioasă (1653 - Approbatae, 1669 - Compilatae), strămoşii noştri fiind trataţi efectiv ca robi (iobagi, „toleraţi") de o pleiadă de principi maghiari care, în numele unei nobilimi denumite „naţiunea maghiară" (la începutul sec.XVI) şi a cultelor reformate (protestante) devenite religie de stat, au practicat un violent prozelitism calvin maghiar şi au început campania de desfiinţare a Ortodoxiei: (G. Bethlen, Ghe. Rakoczi I şi II, M. Apafi!). Astfel, aceşti principi - Dietele lor - s-au înscris şi ei pe calea prigoanei deschise de catolici împotriva românilor transilvăneni, ameninţându-i pe români cu expulzarea din ţară dacă se vor împotrivi mişcării reformatoare (Dieta din Sibiu i-a recunoscut pe saşii lutherani în 1548, iar cea din Cluj i-a recunoscut pe ungurii calvini în 1564), adică izvorul tuturor sectelor care strică astăzi creştinismul! Românii transilvăneni nu au cedat însă furiei protestanţilor, dar au fost supuşi unor restricţii din cele mai batjocoritoare: nu aveau voie să-şi dea copiii la şcoală, au fost opriţi să aibă o elită, nu aveau voie - spre deosebire de unguri şi saşi - să poarte arme, erau menţinuţi în starea periferică de iobagi, credinţa ortodoxă nu le-a fost recunoscută, mitropoliţii transilvăneni Dosoftei, Ilie Iorest şi Sava Brancovici au fost întemniţaţi pentru că s-au opus prozelitismului calvinist susţinut de cârmuitorii maghiari (cronicarul maghiar M. Cserei scria că mitropolitul român Sava era scos din închisoare şi bătut cu biciul până când „se rupea cămaşa şi carnea de trupul lui") etc.

Impunerea învăţăturii calviniste a fost atât de dură încât majoritatea catolicilor au devenit protestanţi, aşa încât catolicii au scăzut aproape cu totul! În schimb, românii din Transilvania şi-au dus crucea credinţei ortodoxe mai departe, nu şi-au lăsat conştiinţele cucerite prin scrieri şi tipărituri eretice, ei înşişi reacţionând prin tipărirea de cărţi sfinte în limba română şi prin românizarea slujbelor religioase (s-a reuşit punerea temeliei limbii române prin lucrări ca Psaltirea în versuri, Cazania lui Varlaam etc)…

Un „licăr" de ajutor le-a venit, românilor asupriţi din Transilvania, din partea domnitorului Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, supranumit „Achile românesc" (istoricul german Engel) şi „Hannibal" (cronicarul Ş. Szamoskozy). Prin acest mare om de stat, „cunoscut" ca „aventurier" de elevii în Ungaria de astăzi, s-a reuşit intrarea militară în Transilvania şi, pentru prima dată în istorie, unirea românilor din cele 3 provincii. Cât timp Mihai avea să fie principele Transilvaniei (1599-1601), astfel înlăturând puţin suzeranitatea otomană şi pretenţiile austriaco-maghiare, acest român de mare ispravă a avut viziunea supra-naţională de a înţelege cât de periculos este islamul pentru Creştinătatea Europei, încercând să facă „front comun" cu Viena şi Roma împotriva otomanilor. Din păcate, „aliaţii" aceştia dintre „creştini" nu au înţeles raţiunile şi i-au cerut să plece din Transilvania (împăratul Rudolf II) şi să renunţe la Ortodoxie dacă vrea să primească ajutoare în bani (papa Clement VIII).

Văzând că nu are cu cine să lupte, împotriva duşmanilor Bisericii lui Hristos, marele nostru Mihai le-a dat celor doi o lecţie de neuitat în statornicia Ortodoxiei: i-a trimis o scrisoare papei în care îl invita să părăsească rătăcirile italice şi să se întoarcă la credinţa adevărată (cronicarul Szamoskozy afirmă că Mihai „a strâmbat din nas" când a văzut că papa i-a atacat credinţa) şi i-a trimis un memoriu împăratului austriac în care îi cerea „să gonească calvinii şi arianii" şi să îl ajute împotriva ungurilor vicleni ca nişte vulpi (Al. Lapedatu). Cu siguranţă că numai cu o astfel de fermitate, în faţa mai marilor lumii, a reuşit primul unificator al românilor, Mihai, să convoace trei Diete care să acorde, împotriva intereselor stăpânirii maghiare, drepturi pentru românii siluiţi ai Transilvaniei (printer care şi subordonarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania faţă de Biserica Ortodoxă din Ţara Românească etc).

Cei care însă îl denigrează astăzi, intrigaţi că un brav român i-a apărat pe români, sfidând marile cancelarii occidentale, ar fi bine să meargă până la Muzeul Naţional din Budapesta, acolo unde poate să citească, în documentul Chronicon Dubnicense, că domnitorul Mihai Viteazul a fost un „bun protector al patriei şi al naţiunii sale … gata să moară pentru ai săi", or să purceadă, la Biblioteca Academiei din Bucureşti, unde pot să parcurgă în Letopiseţul cantacuzinesc, rânduri ca acestea: „Pentru aceasta, dar cade-să blestemăm toţi creştinii pre neamul unguresc, mai vârtos, căci sunt oameni răi şi ficleni încă din feliul lor. Aşijderea şi pre Basta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pe Mihai Vodă fără de nici o vină. Unii ca acia să fie anathema!"…

Lasă un comentariu