Eu i-am zis: «Tu ești mai prețios mie pentru înțelepciunea ta, decât toți tulburătorii aceștia și îngâmfații de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului și ne țin într-o frică continuă, acești mizerabili neliniștiți. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână și piei de oaie. Eu te voi apăra față de ei. Palatul meu de justiție este deschis ție pentru scăpare…». Cu nepăsare, și clătinându-și capul, cu un har și un zâmbet dumnezeiesc, Iisus îmi ripostă: «Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălașul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris în cărțile profeților, trebuie să se împlinească»!
«Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerință să o preschimb în poruncă. Siguranța provinciilor mele, care este încredințată îngrijirii mele, cere asta. Trebuie să arăți că ai multă moderație în predicile tale. Nu vătăma pe alții, aceasta îți poruncesc. Fericirea ta te însoțește, mergi în pace". «Prinț al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace și iubire, și bunăvoință. Eu m-am născut în aceeași zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aștept de la alții, și o voi întâmpina în supunere față de voința Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea, restrânge-ți puțin înțelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispășesc».
După aceste cuvinte, el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului.
(va urma)
