În perioada 2-4 mai, Zilele Tineretului

Distribuie pe:

Casa de Cultură a Studenților Tg.-Mureș, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Mureș și Clubul Sportiv Mureșul, organizează Zilele Tineretului.

Evenimentul, ce va avea loc în perioada 2-4 mai, își pro-pune stimularea tinerilor în activități pentru marcarea zilei de „2 Mai" și implicarea aces-tora în acțiuni pentru tineri.

În cadrul programului sunt incluse: Crosul Tineretului (ce va avea loc la Platoul Cornești miercuri, 2 mai, de la ora 11). După încheierea acestuia se vor face diverse activități sportive. Joi, 3 mai, începând cu ora 16, la Casa de Cultură a Studenților Tg.-Mureș (str. Nicolae Grigorescu nr. 19, et. 1) se vor desfășura workshop-uri de improvizație, dans, arte marțiale.

Concursuri de role și biciclete se vor derula la Ștrandul 1 Mai din Tg.-Mureș, tot joi, 4 mai, de la ora 10.

Cei interesați se pot înscrie la sediul C.C.S. Mureș sau al D.J.S.T. Mureș (din str. Victor Babeș nr. 11), online pe pagina de Facebook a Casei de Cultură a Studenților Tg.-Mureș, pe site-ul www.ccsmures.ro sau la fața locului.

Atât înscrierile, cât și participarea sunt gratuite, aflăm de la Daniela Nădășan, referent cultural la Casa de Cultură a Studenților Mureș. Domnia sa adăuga: ,,Ca și rezultat, ne așteptăm la creșterea gradului de implicare în viața comunității, a tinerilor din municipiul Târgu Mureș. Sperăm că vor participa aproximativ 200-250 de persoane. Vor fi premii valoroase pentru locurile 1,2 și 3, iar celor prezenți le vom oferi apă, snacksuri…".

 

Lasă un comentariu