Situația legată de formarea conștiinței naționale s-a schimbat radical după Unirea din 1918 a Basarabiei cu România. Timp de 22 de ani, adică până în vara anului 1940, majoriatea școlilor au funcționat în limba română, predarea fiind asigurată de cadre didactice chemate din Vechiul Regat, cât și din Basarabia. Până la intrarea în funcțiune a odiosului pact Ribbentrop-Molotov, au funcționat 2.700 de școli primare cu predare în limba română, fiind frecventate de peste 17.000 de elevi; 25 de școli de meserii și gimnazii industriale, două facultăți cu grad universitar, de teologie și agricultură. În aceste instituții de învățământ își desfășurau activitatea peste opt mii de cadre didactice.
Acum, la mai bine de șapte decenii, se poate afirma că acel sfert de veac de învățământ românesc, din Basarabia, a contribuit efectiv la formarea conștiinței naționale a moldovenilor, trezindu-i din „somnul de moarte" la care i-au osândit „barbarii de tirani"! Școala românească din perioada interbelică a contribuit din plin la formarea spiritului național al românilor din Basarabia, le-a insuflat ideea de unitate națională, de demnitate și de mândrie, de dragoste pentru limbă, neam, istorie și tradiții istorice, adică tot ceea ce ține de noțiunea de „conștiință națională".
Drama națională a românilor basarabeni a reînceput după 1944, când aproape toți intelectualii de marcă, în primul rând corpul profesoral, de frica deportărilor în Siberia, a luat drumul pribegiei, refugiindu-se peste Prut. Numai din câteva județe (Bălți, Cahul, Soroca) și din Chișinău s-au refugiat în România peste 45.000 de intelectuali, marea majoriate fiind învățători și profesori.
A urmat apoi tortura limbii române la un „nivel calitativ nou". Adică limba română nu a mai fost oprită, ca pe vremea țarismului, însă aceasta nu se mai numea limbă română, inventându-se povestea ,,limbii moldovenești", diferită de cea română. În același timp, se propovăduia peste tot despre „înflorirea limbii naționale", dar se promova, permanent și cu perseveneță diabolică, bilingvismul ruso-moldovenesc, conform căruia moldovenii trebuiau să cunoască, în mod obligatoriu, limba rusă. În același mod fățarnic și diabolic se vorbea despre dezvoltarea învățământului în limba națională, dar se acționa astfel încât elevii de la școlile cu predare în „limba moldovenească" să nu aibă nicio perspectivă, pentru că în toate instituțiile de învățământ din URSS predarea se făcea numai în limba lui Ilici. Așa că, dacă voiai să le urmezi, trebuia să cunoști limba rusă! În această situație, părinților nu le rămânea altceva de făcut decât să-și trimită copiii la grădinițele și școlile în care se preda numai în limba rusă.
Aici începea un alt proces, cu totul invers decât cel ce ținea de „conștiința națională". Începea procesul mancurtizării elevilor, adică tocmai procesul de pervertire a conștiinței naționale, prin care românul basarabean trebuia să-și uite limba maternă, istoria națională, adică istoria românilor, să-și piardă credința în Dumnezeu, transformându-se în acel „homo sovieticus", un individ cu creierul spălat, îndoctrinat până la refuz cu educația în spiritul internaționalist.
Din vol. „Basarabia iarăși și iarăși…"
(va urma)
