Cu toate că Bucureștiul era centrul Revoluției de la 1848, fiorul trezirii la viață și dreptate cuprinsese pe toți românii, fiindcă „toți dintr-o fântână cură" (Miron Costin) și „au aceleași legi și datini" (Nicolae Olahul). De fapt declanșarea revoluției, actele necesare, proclamațiile, difuzarea acestora au fost pregătite cu mult înainte și mai ales la Paris, în locuința aceluiași Nicolae Bălcescu. Continuatoare a stării revoluționare din deceniile trei și patru ale veacului și, totodată, punct de pornire al transformărilor înnoitoare pentru deceniile următoare, Revoluția de la 1848 își află cauza ei adâncă și adevărată în situația istorică din Țările Române. Revoluția română - spunea Nicolae Bălcescu - n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fără altă cauză decât voința întâmplătoare a unei minorități sau mișcare generală europeană. Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferințe și lucrare a poporului român asupra lui însuși. Desigur, poporul nostru a dorit totdeauna ceea ce revoluționarii pașoptiști au legiferat, și abia în vremurile de mai târziu s-au înfăptuit pentru România: independența și neamestecul în treburile interne. În același timp, poporul nostru a fost în armonie cu mișcările de eliberare națională și socială ale altor popoare, dar mai presus de toate și-a apărat ființa sa: Lupta de la Rovine (1394), Războieni (1476), Călugăreni (1595) sunt doar câteva momente. „Plămădite în condiții asemănătoare cu celelalte popoare, scria Ion Bulei, desfășurate în aceeași perioadă, proclamând țeluri comune, evenimentele revoluționare din 1848 au avut un caracter unitar în toate provinciile locuite de români...".
De fapt, Revoluția de la 1848 în țările române a început în Moldova, unde au avut loc primele frământări și s-a schițat cel dintâi program revoluționar, sub îndrumarea inimosului patriot, poet, scriitor și diplomat, Vasile Alecsandri. Petiția proclamațiune a boierilor și notabililor moldoveni a constituit prologul programatic al Revoluției de la 1848. Comitetul celor șapte alcătuitori a încredințat redactarea finală lui Vasile Alecsandri, care l-a verificat și intitulat semnificativ: DEȘTEPTAREA ROMÂNIEI. Interesant cadrul general al proclamației: Deșteptarea României, nu deșteptarea Moldovei. La acest impresionant eveniment din viața Patriei au răspuns ierarhii și clerul, monahii și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române. În Moldova, revoluția a început mai timid și lent, totuși, la Iași, în ziua de 27 martie 1848, Meletie, Mitropolitul Moldovei, a înaintat domnitorului un Memoriu iscălit și de căpeteniile bisericești. Printre reformele respective, în afara celor menționate mai sus, se cerea și întoarcerea către stat a averilor mănăstirilor închinate și „grabnica îmbunătățire a stării locuitorilor săteni" prin împroprietărirea clăcașilor.
Totodată, Mitropolitul Meletie a ținut o vibrantă cuvântare patriotică pe care au apreciat-o mai ales cărturarii bucovineni constituiți și ei în frontul general, revoluționar al românilor de pretutindeni. Aceștia, într-o scrisoare, spuneau: „Înalt Prea Sfinția Voastră, Înalt Prea Sfințite Părinte, ați ridicat puternicul glas arhipăstoresc împotriva unei tiranii, care, în ziua de astăzi, este fără pildă în Europa; ați descoperit abuzuri de care se rușinează și se înfiorează tot omul de cuget; ați protestat împotriva crudelor prigoniri ale patrioților; ați cerut de a se introduce frica lui Dumnezeu, cinstea, dreptatea, legalitatea și umanitatea în ocârmuirea nenorocitei noastre surori Moldova (...). Pentru «lupta cea măreață ce ați întreprins în fața lumii, împreună cu cei mai vrednici și mărinimoși bărbați din tagma bisericească (...) veți fi pururea slăviți ca adevărați părinți ai patriei și binecuvântatele nume ale voastre vor străluci în istoria României...»".
Până a ajunge dorințele partidei naționale la clerul de jos, revoluția a fost înăbușită în aceeași zi. Totuși, se știe că la 30 mai 1848, în ziua de Rusalii, în biserica domnească din Bârlad, preotul patriot și revoluționar pașoptist, Gheorghe Bodescu, a grăit cu cuvinte profetice și amenințări apocaliptice: „Frați români și iubiți credincioși... Dacă tiranii ocârmuitori, cu ale lor unelte schingiuitoare, nu au fost în stare atunci a înăbuși adevărul, apoi cu atât mai vârtos astăzi în veacul de aur al libertății, frăției și al unirii să nu poată înăbuși simțirile noastre și, prin urmare, dreptățile noastre! Au, doară, nu locuim cu toții același pământ? Nu suntem toți frați după trup și duh? Sculați-vă, dar, zic, frații mei, uniți-vă toți să ne facem un trup și un suflet și să strigăm împreună cu acei buni patrioți, care au venit la cunoștința adevărului de a nu mai ține pe popor în robie, ci de a se cunoaște cu toții de frați (...). Urmați pilda Sfinților bărbați ai Bisericii, care cu unire și statornicie s-au luptat pentru sfântul adevăr și pentru slobozenia popoarelor...". Dar forțele reacțiunii a adus la tăcere acest glas și „s-a arestuit în aceeași zi de ispravnicul ținutului", se menționează într-o însemnare.
Datorită evenimentelor nefavorabile, mulți revoluționari din Moldova au plecat în Transilvania, continuând lupta și perfectând legile care urmau să se aplice la toată suflarea românească. Astfel, la Brașov, la 12 mai 1848, se întocmește un nou Program de luptă intitulat clar: Prințipiile noastre pentru reformarea Patriei, redactat tot de Vasile Alecsandri. După Proclamația de la Blaj, alături de alte idei călăuzitoare, pentru revoluție, în noul program, pașoptiștii au înscris ca un principiu fundamental: Unirea Moldovei și a Valahiei într-un singur stat neatârnat, românesc (...). Având acum concretizată experiența de veacuri a românilor transilvani și sfânta lor dorință patriotică de a se uni cu țara, flacăra revoluționară a pătruns până în creierii munților, unde focul sacru al mileniilor a luminat cugetul și simțirea pentru neatârnare, libertate și fericire: „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei" au fost dezvoltate în „Dorințele partidei naționale din Moldova", redactate de M. Kogălniceanu, în august 1848, și care reprezintă programul cel mai complet al revoluției române de la 1848. Tot M. Kogălniceanu spune: Noi pornim revoluția fiindcă „...am rămas datori întâmplărilor de la 1821". Roadele acestor eforturi revoluționare s-au cules mai întâi prin Unirea Principatelor Române, 1859, și a fost hrănită întreaga națiune română la 9 mai 1877, prin cuvintele aceluiași profet al revoluției de la 1848, M. Kogălniceanu: „...suntem o națiune liberă, suntem o națiune independentă!". Printre punctele Petițiunii-Proclamațiune (cele 35 de puncte au fost reluate și dezvoltate în broșura publicată de Vasile Alecsandri la Brașov, în mai 1848, și intitulată: În numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu) se află și următoarele: (...). Reforma școlilor pe o temelie larg națională, spre răspândirea luminărilor în tot poporul... Ridicarea morală și socială a clerului...
