În timpul unui război, un soldat cu fața total distrusă a fost transportat la medic. Chirurgul își pregăti ustensilele și începu să refacă fața omului. Încet-încet, sub acțiunea chirurgului luă naștere din nou fața distrusă. Apoi, urmase ultima fază a operației. I s-a cusut pacientului și cea de-a doua porțiune a gurii. La sfârșit, asistentul îl ridică pe rănit. Zona operației, fiind anesteziată, acesta nu simțea niciun fel de durere. De aceea medicul îi spuse: „Așa, acum vorbește, te rog!" Cei prezenți așteptau ca tânărul să întrebe de cei dragi sau de șansele reușitei operației. Dar el a mișcat buzele cu grijă, a rostit articulat și cu un zâmbet fin cuvintele: „Mulțumesc frumos!"
Recunoștința este o floare rară, dar cei ce au învățat de copii să mulțumească pentru „toate lucrurile", „căci aceasta este voia lui Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 5:18), știu să se comporte bine și în momente critice. „Mulțumesc frumos" trebuie să fie nelipsit din vocabularul oricărui om. Oare voi, care trăiți pe timp de pace, mulțumiți lui Dumnezeu că sunteți sănătoși și aveți cele necesare vieții sau sunteți obraznici și nemulțumitori de „toate lucrurile"?
