Am văzut undeva, într-o carte, un tablou foarte sugestiv. Moartea în postură de crâșmar stătea la tejghea, gata să servească orice client cu băuturi alcoolice de toate felurile, de câte ori și cât voia fiecare. În față, diavolul, îmbrăcat bine, în chip de om, ducea muncă de lămurire cu fiecare. Și avea mare succes. Se arăta nevinovat și prietenos cu toți, convingându-i cu mult talent, ca să bea. Se pricepea de minune să laude băuturile crâșmarului: „Ia, bădie, și bea! Nu te da înapoi, cucoană! Haide flăcău!... și tu, fato!... nu vă rușinați! Băutura-i foarte bună! Dumnezeu a lăsat-o pentru toți! Ea dă tărie celui slab, aduce mângâiere celui necăjit, dă curaj celui disperat și liniște celui nervos; potolește foamea celui flămând și setea celui însetat; încălzește pe cel înghețat și înviorează pe cel slăbănog; aduce sau îndepărtează somnul; alungă toate grijile; e de folos oricui și oricând… haideți, luați și beți!!...
O imagine cât se poate de elocventă a ceea ce face diavolul în fiecare cârciumă. Așa știe el să-i salute pe cei fără minte, care cad cu nemiluita în cursa lui. Poate că doar unul dintr-o mie iese cu capul limpede și fără să sufere vătămări (trupești sau sufletești) din cârciumă, acolo unde moartea toarnă otrava, iar diavolul îi încurajează pe oameni să bea și să păcătuiască. Trist și fără cuvinte!
