Aviz negativ pentru autonomia Ținutului Secuiesc

Distribuie pe:

Joi, 3 mai, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului a avizat negativ proiectul de lege privind autonomia teritorială a ținutului secuiesc.

În urma ședinței, József Kulcsár-Terza (inițiatorul proiectului) a relatat agenției ungare de presă MTI că membrii comisiei s-au arătat interesați de proiectul de lege, dar numai senatorul UDMR Ákos Derzsi a votat pentru. Senatorul liberal de Cluj, Marius Nicoară, președintele comisiei, s-a abținut de la vot, iar ceilalți membri au votat împotriva inițiativei.

József Kulcsár-Terza a explicat că a încercat să convingă senatorii că aceasta nu periclitează integritatea teritorială a României și nu reprezintă o încălcare a Constituției. El a reamintit faptul că la dezbaterea proiectului în plenul Camerei Deputaților, aproape toți vorbitorii de etnie română și-au exprimat îngrijorarea pentru integritatea teritorială a țării. Deputatul și-a expus opinia conform căreia această îngrijorare este neîntemeiată, remarcând că și Finlanda, Italia și Spania se autodefinesc ca state unitare, suverane și indivizibile, dar în aceste țări funcționează autonomii teritoriale.

József Kulcsár-Terza a adăugat că a reamintit membrilor comisiei faptul că românii din Transilvania au promis autonomie maghiarilor în 1918, prin Declarația de la Alba Iulia, când au decis Unirea Transilvaniei cu România. Deputatul a mai spus în fața comisiei că referendumul cu urnă mobilă, organizat de Consiliul Național Secuiesc în anul 2007 a semnalat că obținerea autonomiei teritoriale este voința populară în Ținutul Secuiesc.

Politicianul și-a reiterat astfel argumentarea din fața comisiei: „Am amintit și faptul că România dorește unirea cu Republica Moldova, iar pe teritoriul acesteia funcționează o autonomie teritorială găgăuză. Am întrebat membrii comisiei: ați revoca autonomia găgăuzilor? Iar dacă nu, atunci găgăuzii vor avea dreptul, iar secuii nu?"

József Kulcsár-Terza a considerat utilă înaintarea proiectului de lege elaborat de către Consiliul Național Secuiesc (CNS) fiindcă s-a creat, astfel, o oportunitate de a vorbi deschis despre autonomie. El a adăugat, însă, că prin prisma experienței sale, membrii comisiilor abilitate să avizeze proiectele de lege nici nu au citit textul actului normativ propus. Ei își formează opinia pe baza campaniilor de respingere ale posturilor de televiziune și a indicațiilor de partid.

Plenul Camerei Deputaților a respins, luna trecută, proiectul de lege cu privire la autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. În cadrul Senatului, comisia juridică, cea de buget-finanțe și cea de administrație publică vor mai trebui să analizeze proiectul înaintea dezbaterii în plen.

 

 

Lasă un comentariu