ALEGEREA NUMELUI DE FAMILIE LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Distribuie pe:

În vederea aplicării în mod unitar a dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, ale Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările și completările ulterioare și a prevederilor H.G. nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, cu modificările și completările ulterioare, instituția noastră aduce la cunoștința cetățenilor informații utile cu privire la alegerea numelui de familie la încheierea căsătoriei.

Odată cu declarația de căsătorie depusă la starea civilă a primăriei/serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor unde urmează a se încheia căsătoria, viitorii soți pot conveni cu privire la numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, astfel:

- să își păstreze fiecare numele de familie de dinaintea căsătoriei;

- să ia numele oricăruia dintre ei;

- să ia numele lor reunite;

- un soț să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

După oficierea căsătoriei, actele de căsătorie se semnează de către soți cu numele de familie pe care s-au învoit să îl poarte în timpul căsătoriei.

Lasă un comentariu