Dușmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în această privință, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însă el, deși mândru de cinstirea domniei sale, se temea de Senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar fi putut să-i nimicească influența sa asupra Senatului. Astfel nu luă nicio hotărâre.
Într-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarineanul. Eu i-am spus că, după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele națiuni mari adesea produc, și că învățăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi și este îndreptățit prin faptele sale.
Irod a surâs cu ironie și, salutându-mă cu respect prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioși plănuiau să se folosească de această ocazie și de excitarea populară care are loc întotdeauna la sărbătoarea Paștilor lor. Orașul era arhiplin de o populație turbulentă, care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii și Fariseii întrebuințează tezaurul Templului ca să mituiască în acest scop pe popor.
Primejdia creștea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldați de infanterie și tot atâția de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldați; niște păzitori îmbătrâniți în mijlocul unui oraș răsculat, neputincioși de a reprima o răscoală, și fiind silit să o tolerez.
Răsculații au pus mâna pe Iisus și, cu toate că ei simțeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor în privința aceasta, au continuat să strige: «Răstignește-l!» .
Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii și Fariseii; Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus și doreau să scape de sub jugul roman. Aceștia nu au putut uita niciodată intrarea mea în sfântul lor oraș cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deși eu, cu acea ocazie, am făcut o greșeală din necunoașterea legilor lor. Totuși, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micșorat. O altă nemulțumire pe care o purtau ei înșiși era propunerea mea de a întrebuința o parte din tezaurul Templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.
Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie, Anul 4147 de la Creație
(va urma)
