Cărți de mare actualitate și de larg interes pentru cititori

Distribuie pe:

UNGARIA - LUNGUL DRUM SPRE TRIANON

Cartea intitulată „UNGARIA, lungul drum spre Trianon", a autorului Ioan Cismaș, are în vedere parcursul acestui popor de la obârșie, din străfundul Asiei, până la venirea în Europa, precum și evoluția acestuia pe adoptivul continent. Ea vine în sprijinul cititorilor pentru o mai bună cunoaștere a adevărurilor și faptelor istorice, cu scopul de a crea în rândul acestora o atitudine civică sănătoasă, dar și o încercare de a îndepărta vălul de pe ochii celor care, în ciuda unor evidențe clare, continuă să falsifice grosolan istoria.

 

Bătălia pentru Primăria Târgu-Mureș

Cartea „Bătălia pentru Primăria Târgu-Mureș", a ziaristului Ioan Cismaș, constituie o evocare a uneia dintre cele mai fierbinți perioade din istoria de după 1989 a județului și municipiului Târgu-Mureș.

Conținutul acestei cărți constituie o istorie vie a unei realități recente, petrecute sub ochii noștri, ai cărei eroi suntem chiar noi, cei de azi, târgumureșeni și mureșeni, care, prin voința de progres și civilizație, prin votul masiv din iunie 2000, am reușit să punem capăt supremației etnicului maghiar în cârmuirea Târgu-Mureșului. Lecturarea acestei cărți vă permite, stimați cititori, să retrăiți acele momente de cumpănă, pline de emoții, dar și de glorie, la care și dumneavoastră ați participat și contribuit din plin, printr-un anume mod de implicare în evenimente, prin votul acordat. O carte de învățătură, care ne face să înțelegem mai bine realitatea conform căreia o victorie este greu de obținut, dar păstrarea ei cere sacrificii și mai mari.

Cititorii interesați pot procura cărțile de la sediul Uniunii Vatra Românească din Târgu-Mureș, Piața Trandafirilor nr. 36.

De asemenea, mai poate fi găsită în librăriile „Hyperion"-Piața Teatrului, „Luceafărul"- str. Înfrățirii, cartierul Tudor, „Ion Creangă"str. 22 Decembrie din Târgu-Mureș, „Junimea" - str. Școlii - Reghin.

Lasă un comentariu