CSM Volei Alba Blaj a scris istorie pentru voleiul feminin la sfârșitul săptămânii trecute

Distribuie pe:

Echipa turcă de volei feminin VakifBank Istanbul a învins, duminică, formația Volei Alba Blaj, cu scorul de 3-0, în finala Turneului Final Four al Ligii Campionilor, de la București. VakifBank Istanbul a câștigat trofeul și în 2017, în timp ce Volei Alba Blaj încheie cu medalia de argint, după ce a jucat, în premieră, finala competiției. Scorul pe seturi a fost 25-17, 25-11, 25-17, după 74 minute de joc. Tot duminică, în finala pentru medalia de bronz, Imoco Volley Conegliano - Galatasaray Istanbul, scor 3-0 (25-17, 25-18, 25-20). Sâmbătă, în semifinale, Volei Alba Blaj a învins pe Galatasaray Istanbul, scor 3-1 (23-25, 25-17, 25-22, 25-22). „Îmi doresc foarte mult să cred că România, dar și Alba Blaj, de ce nu, să repete această performanță și la fete, și la băieți. Și îmi doresc acest lucru și la nivelul echipei naționale. Este o medalie foarte valoroasă, are o greutate aparte. Nu știu dacă are neapărat un loc unde o voi așeza, dar cu siguranță am un loc în suflet pentru ea", a afirmat Adina Salaoru, căpitanul echipei Alba Blaj. Cea mai lungă perioadă în volei, Adina Salaoru a evoluat între anii 2006-2013 la echipa CSU Medicina Târgu-Mureș. În 2017, Liga Campionilor a revenit tot echipei turce VakifBank Istanbul, care a evoluat, acum, pentru a șasea oară la Turneul Final Four și are în total patru trofee la activ.

Lasă un comentariu