Guvernul intenționează să plătească pensiile prin poștă în prima jumătate a lunii

Distribuie pe:

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, 7 mai 2018, că, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat că a cerut Corpului de control să facă o verificare atentă privind modul de plată a pensiilor de către Poșta Română, în condițiile în care mai mulți pensionari au sesizat că nu și-au primit pensiile la timp.

„În prezent, plata pensiilor (prin Poșta Română) se face între zilele de 9 și 28 ale lunii, rămânând datele de 30 sau 31 pentru pensionarii care nu au fost găsiți acasă de către factorii poștali, să poată să vină la ghișeu să își ia banii.

Ca să nu mai existe niciun fel de confuzie și orice pensionar să știe exact când își primește pensia, s-a decis ca pensiile să fie plătite până în data de 15 a lunii.

La data de întâi a lunii, se virează banii către Poșta Română, după care încep aceste proceduri. Rămâne să se decidă din ce lună intră în vigoare noul calendar de plată a pensiilor (iunie sau iulie)”, a declarat Liviu Dragnea.

Lasă un comentariu