COLEGIUL TEHNIC TÂRNĂVENI LA 70 DE ANI

Distribuie pe:

Într-o clădire impunătoare, poate cea mai frumoasă din acest spațiu geografic, datând de la sfârșitul veacului al XIX-lea, fostă cândva Sediul Prefecturii Târnava-Mică, în luna lui „Florar”, în 4 mai 2018, s-au sărbătorit șapte decenii de la înființarea unei instituții de învățământ care, astăzi, poartă numele de Colegiul Tehnic din Târnăveni.

Cât de important este să privești  în urmă, să reflectezi la existența ta, din momentul în care ai primit o identitate, să constați împlinirile tale și să stabilești niște repere îndrăznețe de viitor.

Domul Director al Colegiului Tehnic-Târnăveni, prof. Viorel Păcurar, în alocuțiunea sa aniversară, a făcut retrospective acestei instituții, arătând că toți factorii educaționali: profesori, părinți, elevi, reprezentanți ai autorităților locale, conducătorii Școlii, personalul administrativ, toți într-o conlucrare responsabilă și plină de dăruire, ne simțim datori să continuăm tot ce a fost bun, ba, mai mult, să ridicăm pe o nouă treaptă calitatea învățământului: profesionalismul, respectul, solidaritatea și umanismul, pentru ca generațiile de tineri să fie predate vieții, cu valori autentice, să țină mai mult la Patria lor, contribuind efectiv la propășirea ei, decât să se lase tentați, exclusiv, de ieșirea peste hotare.

La acțiunea aniversară au participat o mulțime de profesori pensionari, profesori activi, Domnul Inspector general – Ioan Macarie, Inspectorul școlar teritorial – Viorel Bărdaș, Ing. dr. Vasile Cerghizan - fostul Director al Combinatului Chimic - Târnăveni, Ing. Georgeta Muntean - fosta directoare a Grupului Școlar, Ing. Octavian Popa   fostul Primar al Municipiului și alte personalități locale și din județul Mureș.

O parte dintre aceștia au luat cuvântul, evocând momente importante din istoria Școlii noastre.

Scriitorul, Aurel Hancu, care a lucrat în acest Liceu, 37 de ani, ca profesor de limba și literature română, și-a anunțat lansarea cărții sale, „Publicistică”: vol. I, 506 pag. vol. II, 452 pag., în data de 18 mai 2018, ora 18, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, și, pe lângă salutul aniversar, a citit poezia sa – „Acasă” – un imn universal.

Impresionant a fost programul cultural prezentat, la care și-au adus aportul profesoarele: Mirela Rânceanu și Mihaela Molnar, Directorul Casei Municipale de Cultură, prof. Vily Halmen – cu Fanfara „Armonia”, Instructorul, Vasile Trâmbițaș, cu Formația de dansatori „Junii Târnavei”.

În final, dl. insp. gen. prof. Ioan Macarie a oferit Instituției o Diplomă Aniversară, Dl. dir. prof. Viorel Păcurar a înmânat tuturor cadrelor didactice pensionare, Diplome de Excelență, iar cadrelor didactice active, Diplome de Onoare.

Într-o atmosferă reconfortantă, a urmat o mică petrecere la Restaurantul „Hobbi” din localitate.

Să le spunem Colegiului Tehnic din Târnăveni și slujitorilor lui: La mulți ani!

Lasă un comentariu