Sfârșit trist pentru lebedele salvate de Grupul Milvus

Distribuie pe:

Specialiștii din cadrul Grupului Milvus Târgu-Mureș au anunțat, la începutul acestei săptămâni, că cele trei lebede, aflate în adăpostul pentru păsări în recuperare, au dispărut fără urmă. Este vorba de puii care au supraviețuit și au fost aduși la centru, la sfârșitul lunii aprilie, când șase lebede au fost recuperate dintr-un iaz cu reziduuri petroliere din Suplacu de Barcău.

Reprezentanții Grupului Milvus au declarat presei că a fost unul dintre cele mai grele cazuri de salvare și reabilitare cu care s-au confruntat de-a lungul anilor. Lebedele, ale căror pene erau încă îmbibate cu ulei, urmau să fie pregătite pentru o nouă spălare, intenționându-se transferarea lor într-un lac din apropierea orașului pentru a fi supravegheate în permanență, întrucât situația lor era deosebit de gravă. Luni, însă, cel care le îngrijea și încerca să le hrănească a constatat că păsările dispăruseră, existând suspiciuni că ele au fost furate, a explicat Iulia Vizi, de la Grupul Milvus.

În cauză, sunt efectuate cercetări de către Inspectoratul de Poliție Județean Mureș.

Președintele Asociației pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, Tamas Papp, a declarat potrivit agerpres.ro, că lebedele nu puteau zbura, având încă penele îmbibate cu ulei, deci ipoteza că și-au luat zborul este exclusă, însă nu exclude posibilitatea furtului acestor păsări și uciderea lor.

„Din păcate, niciun animal din România nu are o valoare nominală, aceasta este o lipsă a Legii pentru protecția naturii, însă există în Legea vânătorii pentru braconajul și uciderea acestor păsări, și noi bănuim că s-a întâmplat acest lucru. Pentru o lebădă de vară se percepe o amendă de 270 de euro. Normal că e greu să dai o valoare unei ființe și chiar dacă cineva va plăti 270 de euro, nu le putem aduce înapoi. În plus, după munca pe care o facem de câteva săptămâni cu aceste lebede ca să le menținem în viață, e foarte trist pentru noi. Sperăm ca polițiștii să găsească făptuitorul, măcar să știm cine a putut face așa ceva. Sincer să fiu, nu cred că o să mai găsim lebedele, nu cred că cineva le-ar fura să pună niște lebede uleiate pe un lac, ca decor. Credem că pentru alt scop au fost furate - mâncare, friptură - din păcate nu credem că le mai găsim în viață. Lebedele nu aveau cum să plece altfel", a arătat Tamas Papp, conform sursei citate. 

Lasă un comentariu