UN GÂND GÂNDIT ȘI MEMORAT PENTRU ȚARA MEA ȘI NEAMUL MEU, CEL ROMÂNESC

Este acel gând care își are începuturile în îndepărtații și sărăcăcioșii ani ai părinților și fraților mei mai mari decât mine cu patru, respectiv doi ani. Toți trei așezați în băncile a două clase primare ale unei mici școli elementare din Râușorul Țării Făgărașului. Venise Sărbătoarea Națională a Primăverii - Ziua de 10 Mai a anului 1942. Atunci când înaltul cer senin, de deasupra Munților Făgăraș, cu crestele încă înzăpezite, era brăzdat de sclipitoarele avioane - bombardiere ale războiului, iar noi, copiii-elevi, împreună cu părinții și bunicii noștri, cu toții îmbrăcați în costume populare, împodobite cu eșarfe tricolore, intonam în curtea școlii melodia și versurile Imnului Regal „Trăiască Regele". După care bunii și cuminții noștri învățători, regretații soți Silvia și Alexandru Dâmboiu (amândoi cu tați, frați, unchi și veri eroi în Primul și în Al Doilea Război Mondial), au prins a ne povesti povestea primului rege încoronat al României, Carol I, precum și izbânzile de la 1877 ale eroicei oștiri române, obținute pe redutele de la Vidin împotriva turcilor-otomani, după care fratele meu, Vasile, elev eminent al clasei a IV-a, a doinit la fluier și a recitat cu patos balada eroică „Peneș Curcanul", creație a bardului de la Mircești, Vasile Alecsandri.

Lasă un comentariu