Platon spunea o poveste despre un tânăr păstor care găsise un inel ce îl făcea invizibil. Acesta i-a oferit ocazia să facă ce dorea el, fără să fie văzut. Înainte să găsească inelul, tânărul era un om drept și bun. Dar, când a scăpat de sub privirile celor din jur, a devenit lipsit de scrupule și lacom. Este, cu siguranță, un lucru bun să trăim cu ochii semenilor ațintiți asupra noastră. De fapt, când oamenii își părăsesc casa și merg în locuri străine, unde nimeni nu îi cunoaște, au tendința să facă lucruri pe care nu le fac de obicei. În romanul „Cămașa lui Hristos" al lui Lloyd C. Douglas, Marcellus îl întreaba pe Justus, „Unde crezi că a mers Iisus?". Justus a răspuns: „Nu știu, prietene, decât că El trăiește, și mă aștept mereu să Îl văd. Uneori îi simt prezența de parcă ar fi lângă mine. Aceasta te păstrează onest. Nu simți imboldul de a înșela pe cineva, de a minți pe cineva, de a răni pe cineva, atunci când știi că Iisus se află lângă tine." Marcellus i-a spus atunci: „Cred că trebuie să fie foarte inconfortabil să te simți mereu urmărit de o prezență invizibilă". „Nu și dacă prezența aceasta te apără pe tine de tine, Marcellus. Este o mare bucurie să ai pe cineva lângă tine, care să te facă să dai ce ai mai bun din tine."
