„Am învins, suntem națiune independentă", frumoase și înflăcărate cuvinte, pline de speranță pentru vremurile care vor să vină, au fost rostite la 9 Mai 1877 de Mihail Kogălniceanu, la terminarea Războiului de Independență. N-am știut atunci câte piedici ni se vor pune de Puterile Garante, până la semnarea Tratatului de Pace.
Așa și-a început conferința dedicată istoricului eveniment, sfârșitul Războiului de Independență, domnul IOAN BERȚA, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu" din Târgu-Mureș, activitate desfășurată la Casa Iancului, în data de 9 mai 2018. Materialul prezentat a fost amplu, foarte bine documentat, având multe și interesante aspecte de noutate pentru marea majoritate a auditoriului, o adevărată lecție de istorie, crudă, dureroasă pentru noi, pe care istoria a „dosit-o" undeva într-un con de umbră.
Cum de a fost posibil a se întârzia atât de mult semnarea Tratatului de Pace cu părțile cobeligerante? Foarte simplu, ne-a explicat domnul Ioan Berța. Să luăm numai exemplul Germaniei, țară care are același nărav și acum. Pentru a-i determina să semneze tratatul, noi a trebuit să facem niște concesii îngrozitoare, total în defavoarea noastră, ca de exemplu: renunțarea la monopolul tutunului, prin care ne protejam propria producție și dădeam, astfel, liber la intrarea în țară a produselor străine similare; plata imediată, integrală și numai la băncile germane, cu valută forte, a tronsoanelor de căi ferate, construite de firmele germane; modificarea articolului 7 din Constituția lui Cuza, articol care prevedea că nu se acordă cetățenie română decât persoanelor de rit creștin, tocmai pentru ca persoane din Germania și Rusia să poată obține cetățenia română și să se poată infiltra mai apoi în posturi importante din toate domeniile economico-sociale, administrative, financiare, românești.
În același mod au acționat și celelalte țări garante până în anul 1880, când s-a semnat tratatul, diplomația românească trebuind să ducă o luptă pe viață și pe moarte cu celelalte diplomații angajate în semnarea acestuia. De ce? Pentru că, la acea vreme, nu eram încă o țară puternică, nu aveam conducători hotărâți, cu toate că partidele politice românești s-au unit în apărarea interesului național, iar în plan extern nu aveam prieteni loiali, adevărați, care să ne susțină. Diplomația noastră a reușit până la urmă să atenueze pretențiile celorlalți, atât cât s-a putut, dar pagubele au rămas, totuși, însemnate. Bismark însuși, omul de fier al Germaniei, a avut o ură deosebită față de națiunea română, făcând tot posibilul pentru a ne umili, a ne înjosi și a scoate maximum de beneficii de pe urma noastră. Personal, dorea pentru companiile sale concesionarea căilor ferate românești, din care ar fi scos un profit uriaș, dar parlamentarii noștri s-au opus.
Trebuie să remarcăm meritul deosebit al celor doi mari oameni de stat români, I.C. BRĂTIANU și MIHAIL KOGĂLNICEANU, fără de care semnarea Tratatului de Pace nu s-ar fi încheiat în condiții onorabile pentru noi. Iată, așadar, cum, la 100 de ani de la obținerea independenței noastre de stat, istoria ne mai rezervă atâtea interesante surprize.
