Povestea odată un om: „Tocmai ajunsesem în gară, când mi-am dat seama că n-am destui bani pentru bilet. Trebuia să mă întorc în sat și să cer de la o familie. Ca să nu mai car după mine geanta grea, m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut Lui să păzească geanta până mă voi întoarce.
Am pus-o jos, lângă o treaptă și m-am dus. Dumnezeu s-a ținut de cuvânt și am găsit geanta exact unde o lăsasem. Bucuros, I-am mulțumit, apoi am ridicat geanta de jos și am pus-o alături de mine pe policioara ghișeului. Până să mă scotocesc prin buzunare și să plătesc, m-am întors cu spatele la geantă. Când am dat s-o iau, nu-i! Mi-o furase cineva chiar de lângă mine.
Am crezut că pot păzi singur geanta. Îi mulțumisem lui Dumnezeu pentru paza Lui, parcă spunând: «Mulțumesc că ai văzut de ea când am fost plecat. De acum o păzesc eu singur». Am greșit, ce mai! Mai bine Îi spuneam să continue să aibă El grijă și de geanta mea, și de… mine".
