Fariseii erau dușmanii pe față ai lui Iisus și nu le păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliți să înghită, timp de trei ani și jumătate, pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în fața lor, în public, oriunde se ducea, și fiind prea slabi și sfioși, și neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroși de a se uni cu Irodienii și Saducheii. Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populații îndârjite și totdeauna gata de a se uni la răscoală și de a se folosi de confuzia și neînțelegerea ce rezulta din aceasta.
În felul acesta, Iisus a fost târât înaintea Arhiereului și condamnat la moarte. Cu această ocazie, Casa Arhiereului a săvârșit umilul fapt de supunere; el și-a trimis prizonierul la mine, ca să pronunț eu osânda definitivă asupra lui.
Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean, afacerea cade sub jurisdicția lui Irod, și am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean și-a mărturisit umilința, pretextând a avea respect față de mine, prin sutana Cezarului, și mi-a încredințat mie soarta acestui om. Îndată palatul meu a luat înfățișarea unei cetăți ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populația adunată de prin munții Nazaretului. Se pare că toată Iudeea se afla la Ierusalim.
Eu îmi luasem de femeie (soție) o domnișoară dintre Gali, care avusese niște descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele și mi-a zis: «Păzește-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului și vorbea furtunilor și peștilor mării, și toate erau supuse voinței lui. Chiar și râul de pe muntele Kidron curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul Templului s-au dărâmat și soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te așteaptă dacă nu vei asculta sfatul femeii tale!
Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!»
În timpul acesta, treptele de marmură gemeau sub greutatea mulțimii, iar Nazarineanul era adus iarăși la mine.
Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor ce vrea! «Moartea Nazarineanului» a fost răspunsul. «Pentru ce crimă?» - am întrebat eu. «El a hulit pe Dumnezeu și a profețit dărâmarea Templului. El se numește pe sine Fiul lui Dumnezeu, Messia, Regele Iudeilor». Eu le-am spus că Justiția Romană nu pedepsește astfel de fapte cu moartea. «Răstignește-l, răstignește-l!» izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie.
În mijlocul acestei zarve nemaipomenite nu era decât un om liniștit și calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.
După mai multe sforțări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverșunați, eu am luat o măsură care, pentru moment, mi se păru că va servi ca să-i scap viața; am dat poruncă ca el să fie biciuit; apoi, cerând ligheanul cu apă, eu m-am spălat pe mâini în fața mulțimii, arătând, prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar, în zadar. Acești mizerabili nu s-au mulțumit decât cu viața lui.
Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie, Anul 4147 de la Creație
(Va urma)
