De vineri până duminică, bunătăți peste bunătăți la… TÂRGUL CETĂȚII

Distribuie pe:

În perioada 18-20 mai va avea loc, la Târgu-Mureș, cea de-a treia ediție a Târgului Cetății, manifestare menită a încuraja consumul de produse alimentare locale, sprijinindu-i, totodată, pe producătorii acestora.

Evenimentul, care se va desfășura pe Bulevardul Cetății, reunește peste 70 de producători și mici artizani din județele Mureș, Alba, Harghita, Covasna, Suceava, Sibiu, Brașov, Cluj și Bacău.

Timp de trei zile, vizitatorii vor avea posibilitatea să-și procure cele mai variate produse, la prețuri de producător: pâine de casă, mezeluri tradiționale, brânzeturi, sucuri și siropuri de fructe, băuturi, dulcețuri, miere, murături, conserve, legume, ulei presat la rece, pește, bere, ceaiuri, plante aromatice, dulciuri etc.

Programul târgului este: vineri, între orele 11.00-19.00, sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminică, între orele 10.00-18.00.

În cele trei zile de târg, pe o miniscenă special amenajată, vor evolua elevi ai Școlii Populare de Artă, de la clasele de muzică ușoară și populară. Programul spectacolelor este următorul: vineri, între orele 13.00-14.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 12.00-13.00.

Evenimentul este organizat de Asociația „Mercur" în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureș și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mureș.

România, 540026 Târgu-Mureș, județul Mureș, Piața Victoriei nr.1

Telefon: 0265-263.211, Fax: 0265-268.718, e-mail: cjmures@cjmures.ro  www.cjmures.ro

 

Lasă un comentariu