Prietenie… din tranșee

Am să vă istorisesc mai jos, o scurtă și emoționantă povestire despre ceea ce înseamnă o prietenie în esența ei, despre ceea ce ar trebui să fie prietenia și uneori nu e.

„Prietenul meu nu s-a întors din tranșee. Cer permisiunea să mă duc să îl caut." „Permisiune respinsă! Nu vreau să îți riști viața pentru un om care probabil e deja mort."

Soldatul, fără să își asculte superiorul, s-a dus, iar după o oră s-a întors rănit grav, cu cadavrul prietenului în brațe.

Sergentul era furios: „Ți-am zis să nu te duci, că era deja mort? A avut rost?!"

Soldatul care abia mai respira răspunse: „Da, să trăiți! Când l-am găsit era viu și abia șoptit mi-a spus: «Știam că ai să vii! Te iubesc, prietene», după care a murit în brațele mele."

Apoi soldatul își privi cu seninătate superiorul și își închise ochii pentru totdeauna.

Lasă un comentariu