Mulțumesc, mulțumim, domnule Profesor! La decesul profesorului universitar, critic și istoric literar Ion Dodu Bălan

În ultima perioadă aproape că nici nu mai am curaj să răsfoiesc revista „Flacăra lui Adrian Păunescu", de teamă că voi citi din nou, în prima pagină a revistei, în chenar negru, numele celor dragi mie, de care destinul și cariera mea erau legate direct sau indirect. Revista „Flacăra lui Adrian Păunescu" ne informează consecvent și cu seriozitate despre personalitățile vieții culturale, literare și artistice care au plecat dintre noi. Redacția revistei îndeplinește această datorie cu conștiinciozitate, pentru care merită tot respectul și recunoștința noastră. Asemenea anunțuri rareori ajung la marele public în paginile altor ziare sau prin informațiile posturilor private de televiziune.

Zilele trecute, când am primit prin Poșta Română, la adresa mea de domiciliu, din Târgu-Mureș, ultimul număr (11-17 mai 2018) al revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu", în prima pagina, într-un chenar negru, am citit următoarele: „Ion Dodu Bălan, 1929-2018. Dumnezeu să îl odihnească!". Vestea teribilă a căzut ca un trăsnet peste mine! Cosașul a lovit înfricoșător aproape de mine. Și eu m-am născut în 1929.

Ion Dodu Bălan a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai generației mele de scriitori din România, care a fost binecuvântat de destin nu numai cu o viață lungă, dar și cu o forță creatoare fără de seamăn, ceea ce a fost cel mai mare dar la vârsta sa de 88 de ani. A trăit pentru literatură până la ultima bătaie de inimă, în timp ce la Facultatea de Litere a Universității București i-a educat pe tineri în spiritul dragostei pentru literatură, al respectului pentru limba lui Eminescu, precum și al loialității față de națiune, față de patrie. Activitatea sa bogată de cercetare științifică în domeniul istoriei și criticii literare va contribui, cu siguranță, la îmbogățirea sintezelor științifice ale istoriei literaturii române.

Ani la rând am citit cu mare interes în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu" analizele critice, de istorie a literaturii, publicate în mod consecvent, în fiecare săptămână, de Ion Dodu Bălan, scrieri care, pe lângă faptul că reflectau profesionalismul unui gânditor modern, al unui om de știință al literaturii, demn de respect, au fost și adevărate manifestări patriotice. Rubrica lui Ion Dodu Bălan a încetat să mai existe în paginile revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu", dar această lipsă va fi completată de spiritualitatea sa, lăsată nouă prin scrierile și volumele sale.

Din moștenirea lăsată de Ion Dodu Bălan îmi păstrez nu numai în biblioteca mea personală, dar și în inima mea, pe acel volum în care el face o apreciere asupra variantei în limba română a dramei intitulate „Tragedia omului" scrisă de autorul maghiar Imre Madách și tradusă de Octavian Goga, în 1903. Ion Dodu Bălan m-a onorat, dăruindu-mi cu dedicație această lucrare.

Ion Dodu Bălan a făcut parte din acei scriitori, poeți și artiști români, bucureșteni, care în urmă cu 27 de ani, când am început să organizăm Asociația noastră Culturală și de Prietenie „Együtt-Împreună" și am lansat revista culturală a asociației, nu numai că au sprijinit imediat, alături de Adrian Păunescu, inițiativa noastră culturală, dar au devenit colaboratori ai revistei „Együtt-Impreună" și au publicat permanent scrierile lor în paginile revistei.

Mulțumesc, mulțumim pentru prietenia și omenia domnului profesor Ion Dodu Bălan, dar mai cu seamă pentru că și-a asumat și mărturisit ideea noastră călăuzitoare: „együtt-împreună".

Lasă un comentariu