PRIMA SLUJBĂ ÎNTR-O BISERICĂ NOUĂ

Distribuie pe:

În cea de a douăzeci și una zi a lunii lui Florar, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, locuitorii localității Sângeorgiu de Mureș, primar Sofalvi Csaba, au trăit momente de neuitat pentru că au participat la prima slujbă într-un nou locaș de rugăciune. Este vorba de Biserica Ortodoxă Română cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena", preot paroh Eugen Bărăian. Slujba și mica sfințire a acestui nou locaș de rugăciune a fost săvârșită de către preotul protopop de Târgu-Mureș, care a fost însoțit de un mare număr de preoți din municipiul nostru, dar și din localitatea Gledin, aparținând Județului Bistrița-Năsăud. După această sfântă slujbă în noua biserică, preotul protopop Olimpiu Zăhan a făcut un scurt istoric al sfinților care au fost sărbătoriți în această zi și care este și hramul noii biserici. Acesta l-a felicitat pe părintele paroh care, în cei câțiva ani de la punerea pietrei de temelie la 7 octombrie 2013, piatră pusă de către IPS Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Irineu, a reușit să aducă clădirea la nivelul care este la această oră.

A urmat preotul paroh Eugen Bărăian, care a spus: „Bunul Dumnezeu a vrut ca să ajungem în această sfântă zi, cu rugăciunile de la cei doi sfinți Constantin și Elena am ajuns în această zi". Apoi, a mulțumit IPS Irineu pentru sprijinul acordat, părintelui protopop Olimpiu Zăhan, care a spus într-o vizită pe acest șantier: „Dumnezeu să vă ajute". A mai adus mulțumiri lui Sofalvi Csaba care, împreună cu Consiliul Local, a oferit terenul pentru construirea acestei noi biserici. A mai adus mulțumiri proiectantului, arhitectului, inginerului constructor, instalatorilor de apă și lumină, Consiliului Parohial, Comitetului Parohial, cât și celor doi frați Szoverfi Andrei și Lucian, care au răspuns ori de câte ori a fost nevoie.

A mai luat cuvântul edilul-șef al localității, care a spus: „Îl felicit pe părintele paroh Eugen Bărăian care a ajuns în această localitate acum zece ani, când eu am fost ales primar".

Un aport deosebit, ca răspuns la Sfânta Liturghie, l-a adus corul bisericii care, prin glasurile lor frumoase, au răspuns cu cântece adecvate momentului.

Pentru activitatea sa îndelungată, prin munca depusă de la venire în această localitate, părintelui paroh i s-a cântat „La mulți ani". La mulți ani cu sănătate/ Să vă dea Domnul tot ce doriți/ Zile senine și fericire/ La mulți ani, să trăiți!".

Lasă un comentariu