Într-un sătuc din munți, era un obicei interesant: fiecare locuitor căuta să fie primul care găsește o floare primăvara, fiindcă îi va merge bine tot anul. Într-o primăvară, când a început să se topească zăpada, toți au plecat pe câmp, pe dealuri și la munte, în căutarea primei flori. Un băiețel s-a cățărat pe o stâncă și, privind spre prăpastia de sub picioarele sale, a văzut într-o crăpătură o floare și a strigat: „Este aici! Am găsit-o!"
Toți au venit lângă el și au văzut floarea, dar cum s-o culeagă? Prăpastia era mare. Toți voiau să-l ajute. I-au adus o frânghie ca să coboare, dar el a spus că e prea subțire. I-au adus una mai groasă și i-au propus să-l lege și așa să coboare până la floare, dar el n-a acceptat și spunea plângând: „Nu, nu; mă tem!"
I-au spus că sunt zece bărbați puternici care îl vor ține legat și-l vor coborî încetul cu încetul. Dar nici așa nu era de acord. La un moment dat, s-a oprit din plâns și a spus că este de acord să coboare, dar să fie tatăl său cel care va ține frânghia. Prezența Tatălui, este garanția vieții!
