Diverse (1)

O zicală din popor, în versuri: „Spicul gol de grâu stă ridicat,/ spicul plin, în jos plecat,/ omul prost e cap pe sus,/ cel cuminte, cap supus". Numai că așa zisele „spice goale" au nărăvit cam peste tot în țară și niciunul nu slujește interesele României. Unele pe cele ale Germaniei, altele pe ale Rusiei, altele ale Americi; * O idee de ținut minte, decupată din „Cartea de Identitate", reprezentând o scriere foarte reușită a frumoasei și talentatei gazetărițe Sanda Nicola, fostă realizatoare la 3Tv Deva și Radio Color Orăștie: „Mulți dintre noi credem că pentru a schimba țara trebuie să ieșim în stradă. Eu cred că mai întâi trebuie să ne întoarcem acasă"; * Cu gândul la trecutul trist și nu prea îndepărtat, precum și la prezentul neoptimist cel mai apropiat, o dăscăliță-țărăncuță și pensionară în satul ei natal și transilvan își reamintește că „O lamă mare și rea de plug străin de neamul nostru a tras o brazdă adâncă direct prin inima României. A băgat sub pământ oameni mari și buni, luminați și cu frica lui Dumnezeu și a ridicat deasupra numai râme. Și nici acelea bune de pescuit pești adevărați"; * Când oamenilor le merge mult prea bine în toate cele lumești, n-au nici chef și nici timp de necazurile altora de lângă ei. Iar când se trezesc că sunt supărător de singuri și singuratici e mult prea târziu ca să își înlocuiască prietenii fățarnici cu cei sinceri și omenoși. De unde și înțeleapta zicală a bătrânului și cumintelui țăran român: „N-ai fost om de treabă în satul tău, n-ai cum fi nici în satul meu!"; * Ar trebui să fie o mare bucurie de a vorbi și scrie puțin dacă n-ai nimic a spune și scrie; * Exegeza marelui învățat evreu, trecut la ortodoxia română, călugărul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt (1912-1989), constând din patru cuvinte desprinse din conținutul Evanghelie: ÎNTREABĂ, CERE, BINE, ÎNDRĂZNEȘTE.; * Dragi frați români! Pentru a păstra rotundul țării mele și a voastre (chiar și așa ciuntit cum e el de atâta amar de vreme), vă rog să vă reuniți, precum vrednicii voștri înaintași, la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, și să rămâneți în marea stare de veghe a Centenarului! Dar și să renunțați la trista voastră pribegie de „Fugari peste hotare!" Și țineți minte, luând aminte, cum că lenea este murdară și rău mirositoare; că vicleșugul e dușmănos; răutatea e păguboasă; minciuna e rușinoasă și brutalitatea e dureroasă; * Hoții-mișei de ieri ai țării, sunt milionarii de azi, de mâine și de poimâine; *O destăinuire: „Mă doare piciorul drept, nu și întreaga-mi minte strâmbă!"; *Regele Carol al II-lea al României (1893- 1953) a avut șapte iubite, din care doar trei i-au devenit vremelnice soții: Zizi Lambrino, Elena (mama lui Mihai I) și Elena Lupescu; *Nu ne prea place munca, dar nu obosim în a petrece în belșug de ziua ei, numită „Întâiul Mai muncitoresc!"; * O expresie tare expresivă, dibuită într-un măestru vers al preotului-poet sibian Corneliu Șerban (n.8 martie 1937): „Umilul învingător învins"; * În Sala de Judecată, oriunde în lumea asta mare, doar un singur „protagonist" al procesului (penal sau civil) are de ales între adevăr (care nu-i decât unul, nu mai multe) și dreptate (ce poate fi de mai multe feluri). Între care și cele ale părților implicate în acel proces, susținute și argumentate diferit de avocații tocmiți și plătiți, ori de cei numiți din oficiu de instanță. Însă cel care hotărăște, în final, este numai judecătorul. El și numai el trebuie să pună în balanță dreptatea și minciunile împricinaților, după care să decidă în cunoștință de cauză. Dacă sentința lui este cea bună, dreaptă și adevărată, sau, dimpotrivă, falsă și necinstită, pe el nimeni nici nu-l laudă și nici nu-l pedepsește penal sau pecuniar. Rămâne doar cu conștiința sa profesională, rătăcită ori nu pe drumurile tot mai lungi și întortocheate ale vieții!; * Un anunț la intrarea într-o biserică nou nouță, dintr-un oraș românesc oarecare: „Dacă aveți ruj pe buze, nu sărutați icoanele, crucile, acoperământul moaștelor și alte simboluri de cult religios. Atingeți-le evlavios cu fruntea"; * La căpătâiul mormântului bunului și talentatului meu coleg în ale radiofoniei românești, sibianul Septimiu Roman, rudele, prietenii și cunoscuții au aprins feștilele a zeci de lumânări, după care îndoliata lui soție a scris pe a lui cruce de lemn, cu mâna ei tremurândă: „În veci pomenirea lui", „În veci amintirea lui". Iar când s-au apropiat Rusaliile, i-a împodobit mormântul cu gălbuiul înmiresmat al sânzienelor. Astfel că, încă odată aveam să mă conving că omul drag inimilor noastre, oricât de devreme sau de târziu pleacă dintre noi, de el și de-ale lui toate mereu ne este dor!; * Vai de părinții care-și îngroapă singurul lor copil, iar ei sunt bătrâni, bolnavi și lipsiți de toate cele trebuincioase traiului zilnic; * Scriitoarea-critic literar, americanca Susan Sontag, ne-a lăsat redactată următoarea constatare: „Timpul există ca să nu se întâmple toate odată, iar spațiul ca să nu ți se întâmple numai și numai ție".

Lasă un comentariu