La Măgurele, SE CAUTĂ CERCETĂTORI PENTRU CEL MAI PUTERNIC LASER DIN LUME!

Distribuie pe:

„Săptămâna trecută, laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, a fost asamblat și testat în forma finală, obținându-se puterea de 3 PW (petawatts) intermediari din acei 10 PW (adică, 10% din puterea Soarelui!), care se vor obține anul viitor. Altfel spus, acum am terminat asamblarea miilor de componente și testarea laserului", a declarat, pentru mediafax.ro, Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele (oraș aflat lângă București).

Potrivit sursei citate, domeniile în care va avea impact cercetarea desfășurată la Măgurele sunt numeroase, printre acestea regăsindu-se fizica, astronomia, dar și medicina.

„Se va studia ce se întâmplă când interacționează lumina puternică cu materia. În urma acestui studiu, se vor genera particule accelerate, se vor studia particulele și proprietățile acestora. Dincolo de studiul fenomenului fizic și al noilor legi care guvernează această interacțiune, sunt planificate și o serie întreagă de cercetări aplicative. Aceste fascicule vor fi folosite în medicină, în gestionarea materialelor nucleare, în testarea diverselor materiale, în special a celor care sunt folosite în misiuni spațiale.

La acest proiect, lucrează 170 de cercetători aduși din 26 de țări, majoritatea fiind români, însă aceștia sunt insuficienți. Suntem într-un proces continuu de evaluare a aplicațiilor (CV-urilor). Plănuim ca, în momentul când laserul va fi operațional, să avem 320 de membri în echipă. Calendarul proiectului se respectă, suntem exact la etapa în care ne-am propus", a mai declarat Nicolae Zamfir.

Sistemul laser de la Măgurele depășește cu mult cele mai performante astfel de echipamente existente în momentul de față în lume.

Laserul de la Măgurele (ELI-NP) este format din două componente: două lasere de mare putere (două brațe a câte 10 petawați fiecare), și un generator de radiații gamma cu caracteristici performante.

Ideea de ELI-NP (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics) s-a născut în 2005, la inițiativa comunității europene a cercetătorilor laseriști și, în principal, a cercetătorului francez Gérard Mourou. În perioada 2009 - 2010, au fost analizate propunerile de proiecte la nivelul Comisiei Europene, fiind vorba de 40 de laboratoare din 13 țări. Câștigătorii au fost România, Republica Cehă și Ungaria. Proiectul din România costă 356 milioane (cu TVA), o parte din bani fiind alocați de Comisia Europeană și restul din bugetul guvernului român. 

Lasă un comentariu