Câteva expresii expresive...

Distribuie pe:

Cumsecădenie; Refugiați în amintiri; Din negura îndepărtată a timpului și a amintirilor cu dor și drag; Am sperat sperând; Am făcut ceea ce am făcut, cum am putut și m-am priceput mai bine, ca să n-aud mâine, poimâine că mi se spune c-am trăit degeaba-n lume; O vorbă spusă cu blândețe și o alta de ocară rămasă în gât, înainte de a fi rostită; Din gazeta „Învățământul satelor", numărul din anul 1843: „Când intrați în clasă, faceți învățătorului cuvenita plecăciune." Numai că între timp lucrurile au luat-o razna de tot în neșcoala românească și a întregii lumi. Ca urmare, dacă dascălul nu face el plecăciune, riscă să fie luat la bătaie nu numai de elevii acelei clase, ci și de părinții elevilor care dau buzna în școală. Dovadă că s-au dus acele vremuri când unii dintre noi băteam din palme când părinții își urecheau copiii necuminți la purtare și leneși la învățătură; Una dintre marile supărări ale unei destoinice fetițe de grădiniță: „Părinții ăștia nu înțeleg că trebuie să învețe de la copii cum să se joace cu noi. Așa ne trebuie: cum i-am crescut, așa-i avem!"; Cu ceva mai-nainte de a se ivi zorii zilei, cosașii erau în brazda ierburilor udate de roua rece a dimineții; Celui care nu-i place bătrânețea, să n-o apuce; Mănăstirea dragostei creștine; Vine iarna în Ardeal, iar când stă să intre în sate, întunecimea întunericului nopții se așterne mai devreme pe ulițele satelor și în casele țăranilor; „Am obosit să mai alerg după un vechi vis neîmplinit"; Prezentul prezentului; În fiecare om, Dumnezeu a ascuns o comoară; În sala de judecată a Tribunalului, „protagoniștii" legii, respectiv: judecătorul, reclamanții, învinuiții și avocații au de ales între adevăr (care-i unul singur) și dreptate (care-s mai multe și de toate felurile). Între care și cea a părților din procesc, susținută de avocați plătiți sau numiți din oficiu. Însă cel mai greu este pentru judecător. El, și numai el, trebuie să pună în balanță adevărurile și minciunile împricinaților, iar apoi să decidă!; Cu cât mai rea e soția, cu atât mai bună e cârciuma; „S-a dus iubirea dintre noi, dă-mi scrisorile-napoi!"; Istoricul-academician Nicolae Iorga:

„Măgarul e încredințat că el conduce turma și că păstorul e argatul lui"; În Evul Mediu, homosexualitatea era pedepsită cu moartea (cu excepția celor încoronați sau putrezi de bogați), iar în secolul trecut tolerată, pentru ca în prezent să se ajungă să fie aproape obligatorie în așa zisa „lume supracivilizată"; V-ați întrebat vreodată cam cum ne-ar fi fost viața dacă am fi fost dotați cu „defectul genetic" de a nu putea gândi decât cu voce tare?!!; Scrisul estival de pe firma unui restaurant dintr-un mare oraș: „Avem bere rece ca inima fostei tale iubite"; Dacă ești cetățean român și te-ai născut, crescut, lucrat și îmbătrânit în vechiul regim politic, atunci cu siguranță că n-ai nevoie de așa-zișii „puțoi" de ziariști, pe post de translatori, care să te lămurească ce a fost bine și ce a fost rău în trecut. Pentru că tu știi mult mai bine că au fost de toate, la un loc. Nu, însă, și atâta hoție, ceartă, dușmănie și nesiguranță în ziua de mâine și de poimâne!; Ați observat cum încheie românii o manifestare culturală mai acătării? Cu o petrecere pe cinste. Cu belșug de mâncăruri, băuturi, prăjituri, cântece, dansuri și jocuri. Iar, pe ici-colo, și cu o sfadă cât o ceartă de natură politică sau etnică. Din păcate, e precum actuala zicală: „CENTENARUL RIMEAZĂ CU GRĂTARUL". În schimb, ne facem că nu vedem și că nu știm că azi-mâine pământul țării nu ne mai aparține. Iar țara este a celor care au pământul, nu numai petrecerile, cântul, portul și jocul. I-a ascultați și meditați la ceea ce ne spune omenosul preot-profesor, sibianul Constantin Necula: „În numele crucilor ce sunt semănate în câmpuri și a morților ce nu i-am ridicat din tranșee, ajunge! În numele mamelor și iubitelor ce și-au risipit așteptările, ajunge! Declarați măcar cod roșu de Centenar! Altfel vă asumați uciderea din culpă a idealurilor pentru care s-a făcut România Mare?"; Și în acest caz atât de tragic și de supărător de adevărat se potrivește spusa înțeleaptă a romancierului francez Honore de Balzac (1799-1850): „Recunoștința este memoria inimii!".

Lasă un comentariu