NICOLAE MOSORA - primarul comunei Daneș, jud. Mureș: „Dacă nu ești hotărât, stai deoparte!"

Distribuie pe:

Comuna Daneș e situată pe DN 14B, drumul ce leagă Sighișoara de Mediaș. Are în componență patru sate: Daneș, Criș, Stejereni și Seleușul Mare. Trecând prin zonă, e imposibil să nu remarci, chiar și în goana mașinii, zonele verzi, întinse și foarte frumos îngrijite, indiferent de anotimp.

„Partidul oamenilor"

Am dorit să-l cunosc pe primarul acestei comune. Se numește Nicolae Mosora și îi conduce destinele încă din 1996. L-am întrebat cărui partid politic îi este membru. Și, de aici, interviul a venit de la sine...

- Nu contează partidul în care ești, un primar trebuie să facă absolut tot ce trebuie pentru partidul oamenilor din comună. Sigur, partidele există, dar nu ne punem prea mare speranță în ajutorul lor. În comunitățile locale aleșii trebuie să facă tot ce depinde de ei. La un moment dat, trebuie să te înscrii într-un partid, că așa merg treburile, dar problemele cu care te confrunți în comunitatea ta le rezolvi singur și trebuie să faci întotdeauna cum e mai bine pentru cei care te-au ales.

- Ce anume v-a determinat să candidați, în 1996? Ce nu mergea așa cum v-ați fi dorit, ca simplu locuitor al comunei Daneș?

- Înainte de Revoluție, comuna arăta cu totul altfel, era o ruină, nici copaci, nici zone verzi, nimic. Apoi, până în 1996, nu s-a schimbat nimic, deși vremurile erau altele. Și atunci au fost câțiva apropiați care s-au ținut de mine și au insistat să candidez. În campania electorală, le-am spus oamenilor așa: nu vreau să fac promisiuni, dar dacă după șase luni nu se vede că am făcut ceva, îmi dau demisia. Nici salariu nu-mi trebuie, doar să pot face ceva. Am pierdut alegerile, dar cel care le-a câștigat m-a propus viceprimar. N-am prea vrut, dar m-am lăsat convins, și-apoi primarul mi-a dat mână liberă. Așa am început și am văzut că se poate face ceva, iar dacă ai rezultate, oamenii te votează.

- Drumul național ce leagă Mediașul de Sighișoara trece prin comuna dvs., iar imaginea ce se înfățișează ochilor este, indiferent de anotimp, impecabilă. Începând de-acum și până-n toamnă, zonele verzi de pe marginea drumului sunt adevărate grădini cu flori. Cum reușiți să păstrați permanent acest aspect?

- În spate e o muncă de echipă, pentru că doar așa se poate. Nu-mi place să mi se dea de exemplu localități din alte țări, cât sunt de frumoase, de îngrijite! Trăiesc cu ambiția asta și cu convingerea că și la noi se poate. Cum facem? Încercăm să găsim idei, modele, să fie frumos și curat permanent, să fie rânduială, așa cum spun românii. Asta le place tuturor. Așa cum ne facem pantofii zilnic, cum ne îmbrăcăm curat, așa trebuie să fie și strada, locul în care trăim. Îi pun la treabă pe beneficiarii ajutorului social, care sunt obișnuiți deja cu asta; ei nu întreabă când iau banii, ci câte ore mai au de făcut. În fiecare dimineață, ne întâlnim în curte cu viceprimarul, cu consilierul primarului, cu persoana care ține evidența, facem prezența și, conform programului, fiecare face ce are de făcut. Nu doar de zonele verzi se ocupă asistații social, dar astea sunt prioritare. Nu prea avem probleme cu ei, deși, uneori, îi mai cert, dar mi-e și milă că-s necăjiți. Nefericirea stă, însă, în mâna lor. Sunt săraci, pentru că nu știu să se gospodărească.

- Primăria comunei Daneș arată la fel de elegantă, plină de steaguri și flori, și foarte curată în interior. Ați recurs la fonduri europene?

- Nu, nici vorbă! E o clădire nouă, pe care am ridicat-o din fonduri de la bugetul de stat, aproximativ 3 miliarde lei vechi, și din venituri proprii. Construcția a durat trei ani, dar nici eu nu știu cum am reușit. Unde-s doi puterea crește. S-au implicat oamenii din comună și beneficiarii ajutorului social. Am inaugurat sediul în 2007, dar acum nu cred că aș mai putea face o astfel de investiție.

Doisprezece pentru eternitate

- Cum stați cu accesarea fondurilor europene?

- Se poate spune că stăm bine. Avem șase proiecte semnate, mari, în curs de implementare. Este vorba despre două drumuri, unul forestier și unul făcut prost în 1990, Daneș-Seleuș, ce trebuie să intre în reparație capitală. Apoi, prin PNDR, toate podurile și podețele din comună vor fi reabilitate. Grădinița din Daneș va suferi, de asemenea, modificări, pentru că intenționăm s-o transformăm într-una cu program prelungit. Vrem să amenajăm Căminul Cultural din satul Criș și să construim o capelă mortuară în Daneș. Contractele sunt semnate, am angajat deja prima tranșă de împrumut și am plătit recent și partea noastră de finanțare. Până acum, făceam cu Consiliul Județean partea de construcție și era foarte greu, dura foarte mult. Doar la capelă, de exemplu, a durat un an jumate și tot n-a fost gata documentația. Asta m-a supărat și am angajat un arhitect. Mi s-a spus de către conducerea județului că suntem prima comună din țară care are angajat propriu un arhitect cu diplomă. Ce să zic?

Bravo nouă!

- Am observat în holul primăriei, o vitrină plină cu trofee dintre cele mai diverse. Să înțeleg că stați bine și la activitățile culturale?

- Le-am spus consătenilor mei, încă de la început, că vom sprijini orice formă de cultură, de sport, doar să ținem cât mai departe copiii de tablete, computere și telefoane mobile, năpasta secolului în care trăim. Avem trei asociații cultural-folclorice, un grup vocal bărbătesc și unul de femei, o echipă de dansuri pentru copii, cu un instructor angajat de primărie, special pentru pregătirea lor. De asemenea, avem o echipă de fotbal în Divizia a patra și „Asociația Box Club Stejarul", unde avem chiar un campion național. Asociația de box a fost înființată la inițiativa lui Mihai Pătrățanu, fost boxer, stabilit la Daneș de câțiva ani. Avem sală de sport, avem teren de fotbal foarte bine amenajat (asta o spun alții, nu eu). Și nici de Dumnezeu n-am uitat. Am sprijinit construcția unei biserici foarte frumoase, în sat, să nu mai fie nevoiți oamenii să urce pe deal. Nouă ani s-a lucrat la ea. M-am gândit: școlile au fost ale sașilor, bisericile noastre au fost pe dealuri, dar noi unde-am fost? Și-așa am decis să facem o biserică în sat, unde să poată merge și bătrânii de 100 de ani.

- După 22 de ani de lucru continuu în primărie, este inevitabil ca echipa să fi cunoscut și modificări. Oamenii vin, pleacă, unii se pensionează, alții își schimbă domiciliul sau trec la cele veșnice. Cum colaborați cu echipa actuală?

- Din echipa actuală, 70 la sută sunt persoane care s-au angajat de când sunt eu primar. Le-aș dori tuturor primarilor să aibă un astfel de colectiv. Suntem 12 oameni, iar eu aș putea pleca liniștit oriunde, oricând, pentru că toți știu ce au de făcut și fac, fără să-i supraveghez. Vorba vine că pot pleca... De 22 de ani n-am mai avut concediu. În general, problemele ce trebuie rezolvate se rezolvă în ziua când vine omul. Doar în cazuri excepționale sunt chemați a doua zi. Am program de audiențe, dar audiențele le fac și pe stradă, și-n timpul liber, fără program. Ziua sunt pe stradă, să văd cum stau lucrurile, ce mai e de făcut. După-amiaza vin și fac actele, ca dimineața, la prima oră, să fie gata rezolvate. Și noi avem probleme, să nu creadă cineva că aici curge lapte și miere, dar în general lucrurile sunt puse la punct.

„Să ai încredere în oameni, dar nu în toți"

- După cât se pare, ați reușit să faceți echipă și cu oamenii din comună, nu doar cu angajații primăriei...

- Omul imită ce vede la cei din frunte. Majoritatea încearcă să ajute, să se implice. E un fel de competiție, să-și facă curat în fața casei, de exemplu. Întreținerea zonelor verzi o facem, însă, cu asistații social. Noaptea se udă florile cu o mașinuță, suntem dotați cu ce ne trebuie. Mai sunt și cârcotași, dar eu le cer soluții când vin să se plângă și-mi spun că nu-i bine. Adevărul e că se lucrează mult mai greu decât în anii când am început. Sunt foarte multe acte, aprobări, multe ezitări, nu mai semnează nimeni prea ușor, le e frică. Dacă nu ești hotărât, stai deoparte! Am riscat de multe ori, am demarat lucrări, și abia apoi am făcut proiectele, dar n-am întrecut măsura. Nu știu, ne-a ajutat Dumnezeu să facem lucruri bune, toți la un loc. Îi laud de fiecare dată, pentru că am niște satisfacții extraordinare din partea lor.

- Când te încumeți să parcurgi un astfel de drum, cât e credință în Dumnezeu și cât încredere în oameni?

- Amândouă sunt importante. Credința trebuie să o ai de mic copil. Cât ajutor vine de acolo nu știe nimeni, dar eu zic că am fost norocos, și parcă Dumnezeu m-a dirijat să merg într-o direcție sau alta, unde a fost mai bine pentru mine și pentru problema respectivă. Iar în oameni trebuie să ai încredere, dar nu în toți, și nu totdeauna, deși eu nu respect adevărul acesta, eu am foarte multă încredere în oameni. Dacă ai încredere, se înmulțesc, parcă, toți cei care merită încrederea ta. Omul trebuie să vadă și să simtă că ai încredere și atunci te ajută, îți stă alături.

- O ultimă întrebare, pe care obișnuiesc să o adresez tuturor primarilor intervievați: cât e de lung drumul din Ardeal până la București?

- Eee! E lung, tare lung drumul. Mie, Bucureștiul nu-mi place deloc, mai ales felul lor de-a fi. Am avut, cu ani în urmă, oameni cu care mergeam în Parlament, la ședințele lor, am avut rezultate bune. Acum, parcă s-au stricat toate, nimic nu mai are rost. Nici nu vreau să mă gândesc. Am insistat doar pentru proiectele astea la Ministerul Administrației și e singura noastră legătură cu Bucureștiul. În rest, încerc să rezolv problemele aici. Noi, ardelenii, suntem mai conservatori și mai așezați. Suntem altfel. Ardelenii au fost, în general, oameni mai corecți, mai cinstiți. O fi fost și influența săsească, competiția permanentă cu ei, care ne-a modelat. Am avut multe de învățat din rânduielile lor, au fost oameni harnici, cinstiți și civilizați. Eu văd că multe lucruri rele se întâmplă în București, la orice etaj de putere te uiți. Dar poate nu-i chiar așa de rău, poate doar eu văd așa, ca ardelean...

Lasă un comentariu