Programul echipelor românești în sezonul viitor din cupele europene!

Distribuie pe:

CFR Cluj, FCSB, CSU Craiova și FC Viitorul sunt echipele care vor reprezenta România în sezonul viitor al cupelor europene. Echipa lui Gică Hagi va fi prima grupare care va începe aventura în Europa League. CFR Cluj, campioana României, va evolua în ediția viitoare a Ligii Campionilor, în turul al doilea preliminar al competiției. FCSB, echipa clasată pe locul al doilea în Liga I, va evolua în turul al doilea preliminar al Ligii Europa. CSU Craiova, formația de pe locul al treilea al Ligii I și câștigătoarea Cupei României, va juca în turul al treilea preliminar al Ligii Europa. FC Viitorul, formația clasată pe locul al patrulea în Liga I, va evolua în turul I preliminar al Ligii Europa. Cu excepția Universității Craiova, celelalte echipe își vor cunoaște adversarele sau potențialele adversare la 19 iunie, când va avea loc tragerea la sorți a meciurilor din primele două tururi preliminare ale cupelor europene. Turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor va avea loc la 24/25 iulie și 31 iulie/1 august. Turul I preliminar al Ligii Europa este programat la 12 și 19 iulie, iar manșa a doua preliminară la 26 iulie și 2 august. Turul al treilea preliminar al Ligii Europa va fi la 9 și 16 august, iar tragerea la sorți la 23 iulie.

Lasă un comentariu