„Momeala" unirii cu Roma catolică (1698-1701). Cum era de așteptat, artizanii acțiunii prozelitiste de dezbinare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, adică iezuiții catolici, cardinalul Kollonich și împăratul austriac Leopold, au fost complici la acțiunea neonorabilă și necreștină de a recurge, mințind, la obținerea prin orice mijloace a unui act de unire din care să reiasă cumva că mitropolitul și preoții ortodocși ar consimți să accepte în condiții favorizante autoritatea Romei catolice. „Maeștrii" acestei „ceremonii mizerabile", prin care s-au promis „uniților" privilegii ca și ale „preoților" catolici (adică scutirea de iobăgie și de contribuții), au fost iezuiții catolici în complicitate cu împăratul austriac. Așa s-a ajuns ca în 1698, fără consultare sinodală, să se încheie un act, format din 6 file, a cărui autenticitate a fost contestată de istoricii S. Dragomir, S. Lupșa, I. Crișan, pe care se regăseau semnăturile a 38 de „protopopi". Din analiza documentului în cauză, al cărui original a fost descoperit în Biblioteca Universității din Budapesta, rezultă că iezuiții catolici s-au dedat la săvârșirea de falsuri, omisiuni și contradicții. Practic, dacă pe fila 1 se menționează clar în românește că „uniții" nu sunt de acord să se schimbe absolut nimic din tradiția veche a Bisericii, pe fila 2 însă, tradusă în limba latină (necunoscută semnatarilor), stă scris în contradictoriu că se acceptă învățătura catolică! Că avem însă de-a face cu un act nul, deoarece lipsește semnătura mitropolitului și se condiționează valabilitatea doar de respectarea învățăturii ortodoxe, ne-o spune reputatul istoric N. Densușianu (membru al Academiei Române) care, printre alte argumente, relevă că traducerea latinească la pagina 1 s-a făcut intenționat eronat (omițându-se condițiile de unire, înseamnă că textul latinesc nu este identic cu cel românesc), că textul românesc consemnează numai o alianță religioasă (nu și dogmatică, precum textul latin), că la împărat și papă au fost prezentate doar copii ale documentului falsificat. Toate acestea l-au făcut pe N. Densușianu să spună: „Avem înaintea noastră o traducere din cele mai mișelești și criminale, falsificarea unui document public, a unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul român catolicilor și a desființării Bisericii românești de Alba-Iulia".
Cât despre mitropolitul ortodox Atanasie, chiar dacă a fost șantajat, amenințat și constrâns la Viena (în 1701) să semneze unirea cu catolicii (ca să nu fie condamnat la închisoare sau exilat), mai bine i-ar fi fost lui să își lege de gât o piatră și să se arunce în mare decât, pentru niște interese materiale și lumești, să accepte să „patroneze" apariția, în 1701, a unei instituții religioase unite cu catolicii Romei: „el (mitropolitul Atanasie - n.a.) oglindește sufletul josnic al unui om fără demnitate și fără rușine, al unui arhiereu uitător de toate datoriile și jurămintele sale, al unui român fără simț de neamul său" (istoricul N. Iorga). Reconvertirea lui Atanasie și-a găsit expresie prin diplomele leopoldine, din 1699 și 1701, în care - „garantându-se" imperial că ortodocșii uniți cu Roma vor avea privilegii ca și catolicii - se confirmă de la Viena că Atanasie avea să fie „episcop" al națiunii române din Transilvania, dar condiționat atât de prezența unui „sfetnic" romano-catolic (teolog iezuit), cât și de lepădarea legăturilor sale cu românii ortodocși din Biserica Țării Românești și de… ținerea de-acum încolo de „arhiepiscopia" romano-catolică de Esztergom (Ungaria)!
