Vitejia, unitatea și... dacii

„Strămoșii daci credeau și ei în nemurirea sufletului. Împăratul Traian, după ultimul război cu dacii, a spus: „I-am învins chiar și pe geți, cei mai puternici dintre toate neamurile care au existat vreodată, nu numai din cauza lor, ci și din aceia a învățăturilor lui Zamolxis, care este între ei așa de slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă convingerea că ei nu mor, ci numai își schimbă locuința și de aceea merg mai veseli la moarte decât în orice altă călătorie".

Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117), al doilea împărat al Romei între 98-117, a fost unul din cei mai de seamă împărați ai Imperiului Roman, iar renumele său este datorat și cuceririi teritoriilor Daciei. În istoria poporului român, împăratul Traian și-a cucerit un loc de cinste, iar urmele realizărilor sale se văd încă pe teritoriul României. El a ajuns la conducerea Imperiului Roman în anul 98, ca urmaș a lui Nerva. A fost numit al doilea dintre „cei cinci împărați buni" ai Imperiului Roman, primind titlul de optimus, încă din timpul vieții. Istoricul latin Dio Cassius îl descria pe Traian ca fiind un om cu totul deosebit, care s-a remarcat prin dreptatea și bărbăția sa, precum și prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos, începuse să domnească la 42 de ani și înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți, iar cu sufletul era la înălțime, deoarece nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții, dar nici împiedicat de bătrânețe. A purtat multe războaie cu dacii și niciodată nu s-a dat înapoi de la vreo primejdie. Scenele de pe Columna lui Traian înfățișează numeroasele prăzi de război luate de romani de la daci. Se spune că toate comorile luate din Dacia de către romani au totalizat peste 160 de tone de aur și 300 tone de argint. În anul 117, după o suită de războaie purtate peste tot, hotărăște să se întoarcă la Roma, după ce și-a retras trupele din Siria. N-a mai apucat să vadă Roma, fiindcă în noaptea de 9 spre 10 august 117 d. Hr. moare la Selinus, în Cilicia din S-E Turciei. Rămâne ca un cuceritor al Daciei, poate singurul, care are o reputație ce nu i s-a știrbit de-a lungul anilor.

***

„Pentru a asigura înflorirea și fericirea și a face ca omul să devină rațional și fericit, se cere acum o UNITATE și o COLABORARE între oameni și popoare".

Owen Robert (1771-1858), socialist utopic englez, producător de texte din Welsh, unul din fondatorii socialismului utopic și a mișcării de cooperare, capitalist filantropic. Este cunoscut prin eforturile sale de a îmbunătății locurile de muncă ale lucrătorilor săi din fabrică și de a promova comunități experimentale socialiste. La începutul anilor 1800, a devenit un om bogat ca investitor și eventual manager al unei mari fabrici de textile în Scoția. A călătorit în America, unde a investit cea mai mare parte a bogăției sale. Întors la Londra, a căutat să fie pe mai departe un avocat pentru clasa muncitoare. A sprijinit de asemenea trecerea legilor muncii copiilor și a școlilor co-educative libere. El a inventat sloganul: „Opt ore de muncă, opt ore de recreere, opt ore de odihnă". În anul 1902, Mișcarea cooperatistă a ridicat în cinstea lui Owen Robert un monument la locul de înmormântare din Newtown, Țara Galilor.

***

„CURAJUL" adevărat este una dintre însușirile care presupune un suflet mare. Sunt mai multe feluri de curaj: curajul contra sorții, care e RĂBDARE; curajul în război, care e „VITEJIE"; curajul în întreprinderi (acțiuni), care e „CUTEZANȚĂ"; un curaj mândru și îndrăzneț, care e „ÎNDRĂZNEALĂ"; curaj împotriva nedreptății, care e „TĂRIE"; curaj împotriva viciului, care e „SEVERITATE"; curaj de reculegere, de temperament.

Luc de Clapiers de Vauvenarques (1715-1747), scriitor minor francez, moralist. El a murit la vârsta de 31 de ani, în stare de sănătate defectuoasă, după ce a publicat anul precedent anonim - o colecție de eseuri, aforisme, cu încurajarea lui Voltaire, prietenul său. În istoria literaturii franceze, semnificația sa se află în principal în prietenia sa cu Voltaire. Timp de doi ani, a lucrat și în sectorul diplomatic, în ciuda faptului că nu era dorit în astfel de demnități, dar intervenția lui Voltaire a făcut posibil acest lucru. În ciuda insuficienței operei sale, la un secol după moartea sa, atrage atenția lui Schopenhauer în câteva din aforismele și afirmațiile sale: „niciunul nu este atât de predispus să facă greșeli, ca și cei care acționează doar asupra reflecției". El a fost numit un stoic modern.

***

P.S. „Căutați pacea cu toată lumea și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12, 14).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

Lasă un comentariu