,,Sat cu uliți înierbate/și clipite numărate,
N-ai copii pentr-o colindă/doar bătrâni cuminți în tindă,
Tu sămânță de vecie,/astăzi ești nimicnicie"
Ne-adună-n fiecare an la Vaidacuta un om cu ceva stare, dar și cu mult drag de satul acesta, locul nașterii și al copilăriei sale, aflat de prea multă vreme în mare și lăcrimată suferință, pustiit de-acum de multe ale sale care au fost cândva, pe-aici, un rai lumesc.
IOAN SITA, că despre el este vorba, plecat din Vaidacuta să se școlească și să se domnească la oraș, nu vrea să-i moară satul, să i se uite numele, să-și șteargă din țandăra gândului său amintirile copilăriei, motiv pentru care, în fiecare an, pe spezele dumisale, organizează ,,Zilele Vaidacutei". În cele trei zile cât ele țin, satul prinde viață, se dezmorțește, se umple de oamenii aflători acum prin alte locuri. Atunci, ca la un semn se adună neamurile câte au mai rămas, se deapănă amintiri, se participă la sluba de la biserica satului, la seri de poezie și muzică, la câte și mai câte omul acesta a gândit și a făcut singur sau împreună cu prietenii, pentru mâna de bătrâni ce au mai rămas aici să privegheze timpul și vremurile care or să vină peste viețile lor.
De această dată însă, domnul ing. Ioan Sita a ținut să ne adune în a treia zi de Rusalii, Marți 29.05.2018, la o slujbă ținută de 5 preoți în biserica satului, iar mai apoi la Monumentul Eroilor pentru neuitarea lor și, la sfârșit, la sfeștania de cuviință făcută casei parohiale, pe care tot el a renovat-o de curând.
La ora 9, bătaia clopotelor a înfiorat satul și lumea, chemându-ne la slujba, care aici se face de foarte puține ori în an, mai mult la tristele și tot mai desele înmormântări. Biserica, împodobită frumos de sărbătoare, a fost neîncăpătoare pentru câți enoriași s-au strâns acum aici, să dezmorțească sfințenia locului. S-a-nbucurat inima oamenilor și parcă s-a luminat catapeteasma altarului cu toți sfinții zugrăviți pe ea, pentru că, de prea mult timp sfintele și răbdătoarele icoane așteptau un sărut de păcătos și o rugă de iertare îndreptată spre ceresc.
Ne-au făcut să ne simțim creștini smerelnici la această sfântă liturghie, dăruiții preoți: IOAN MACARIA din Suplac, EUGEN GLIGOR și MIRCEA MOGA din Târnăveni, AUREL SÂRB din Cerghizel și SORIN BEJAN din Cerghid. În timpul sfintei slujbe, un grup de copii români, elevii ai clasei a VI a, veniți tocmai de la Coroi, cu profesoara lor, doamna preoteasă, au cântat și au dat răspunsul preoților în locul diacului.
Participanții la slujbă s-au adunat mai apoi în jurul Monumemtului Eroilor aflat în curtea bisericii, ridicat aici întru veșnica pomenire și aducere aminte a românilor, eroi ai locului, căzuți pe câmpurile de luptă în cel De-Al Doilea Război Mondial. S-a săvârșit o scurtă slujbă de slăvire a vredniciei și a eroismului lor, moment înălțător și necesar întru veșnica lor pomenire. Întregind acest moment, poetul MIRCEA DORIN ISTRATE a citit câteva poeme adecvate, din propia creație, iar domnul IOAN BERȚA, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu" din Tg.-Mureș a ținut o frumoasă și vibrantă alocuțiune. La slujbă a participat și HANCU MINERVA FURNEA, orfană de la vârsta de 5 ani, nepoata eroului Furnea Gligor, singura rămasă în viață din rândul orfanilor de război din zonă.
După rânduiala locului, toată lumea s-a pornit spre crucea din capu satului, unde, după obiceiul străbun s-au sfințit holdele pentru a da roadă bună în acest an și a fi ferite de prăpăstenii, apoi, preacucernicii părinți au săvârșit slujba de sfeștanie a casei parohiale, recent renovată tot de domnul Ioan Sita.
Pentru o clipă din nesfârșitul timp, Vaidacuta, acest colț de Rai, pustiit acum de oameni, încremenit în timpul său trecut, s-a animat, s-a umplut de viață, de râs, de voie bună și bucurie, așa cum a fost odinioară pe-aici. De mâine însă, liniștea va încremeni la loc acest binecuvântat picior de plai, viața și trăirea lui cu toate bunele și relele acestei lumi, iar mâna de oameni ce au mai rămas aici să păzească de neuitare vatra și huma darnicului loc, vor rămâne pe mai departe, până la sfârșitul lor lumesc, martorii vii ai timpul pe care l-au petrecut aici în scurtimea vieții lor, însfințite troițe veghetoare de timp la acest trist și lăcrimat capăt de lume.
Până la început de toamnă, când domnul Sita ne va aduna din nou aici, unde totul este leac dumnezeiesc pentru minte, inimă și suflet, răbdătoarea Vaidacută va sta să privegheze veșnicia, în așteptarea noastră.
