ROMÂNII, CEI MAI CONȘTIINCIOȘI EUROPENI LA PLATA CHIRIILOR ȘI IPOTECILOR

Distribuie pe:

Din datele publicate recent de Oficiul de Statistică Europeană - Eurostat, aflăm că doar 0,9% dintre români aveau, în anul 2016, arierate (restanțe) la plata chiriilor și ipotecilor, acesta fiind cel mai mic procent înregistrat de o țară membră a Uniunii Europene (UE), în situația în care, la nivelul UE, ponderea medie a celor care aveau arierate la plata chiriilor și ipotecilor era de 3,5%.

Țările membre unde cea mai mare pondere a populației avea, în 2016, arierate la plata chiriilor și ipotecilor sunt Grecia (15,3%), Cipru (8,6%), Spania și Franța (cu câte 5,2%) și Ungaria (5,1%), iar la polul opus, cu cele mai puține arierate, se află România (0,9%), Croația și Polonia (ambele cu 1,3%), Irlanda și Lituania (ambele cu 1,4%), Germania (1,6%) și Estonia (1,8%).

„Aceste cifre sunt influențate de faptul că în unele state o parte mică a populației închiriază locuințe la prețul pieței, România fiind pe primul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al procentajului populației care trăiește în locuințe proprietate personală (96%, în 2016), cu mult peste media din UE, care este de 69,3%.

În schimb, vorbind despre arieratele la plata ipotecilor, chiriilor și altor plăți lunare, precum facturile la utilități sau achizițiile cu plata în rate, unul din zece europeni (10,4%) aveau întârzieri la plată, în 2016.

În rândul statelor membre UE, aproape jumătate (47,9%) din populația Greciei avea arierate la plata ipotecilor, chiriilor, facturilor la utilități sau a cumpărăturilor cu plata în rate, aproape o treime din populația Bulgariei (34,2%), peste un sfert din populația Ciprului (26,6%) și Croației (26,4%) și aproape 20% din populația României erau într-o situație similară.

La polul opus, 14 din cele 28 de state membre UE aveau mai puțin de 10% din populație cu arierate la plata ipotecilor, chiriilor, facturilor la utilități sau a cumpărăturilor cu plata în rate, în 2016, cele mai mici procente înregistrându-se în Germania (4,2%), Cehia (4,4%) și Olanda (5%)", precizează raportul Eurostat, citat de mediafax.ro.

Lasă un comentariu