La 9 mai 2018 s-au împlinit 100 de ani de la moartea poetului care a fost… suflet în sufletul… neamului nostru și căruia i-a cântat bucuria și-amarul, prin Fire de tort, prin Cântece de vitejie, dar și prin alte versuri de mers la suflet.
Nicolae Iorga remarca la acest poet ardelean, ajuns la 23 de ani la București, virtuozitatea extraordinară, iar George Călinescu spunea, „pecetluind o operă": Coșbuc nu este numai un desăvârșit tehnician, dar nu rareori și un mare poet, profund original (…). Liviu Rebreanu, la rândul său, spunea la câteva zile după moartea acestuia: Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața. Până și în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi ședea bine. Aici, în țară, dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii... A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc. Poetul contemporan, Nicolae Băciuț, în cartea sa, antologie, „Sunt suflet în sufletul neamului meu…" GEORGE COȘBUC - 150, Ed. Vatra veche, 2016, merge mult mai departe, într-o viziune critică pragmatică, adusă la zi, arătând: Coșbuc nu este nici „poetul țărănimii", nici al satului transilvan, el e poetul sentimentului românesc al ființei. E poetul imortalizării unei lumi care se pierde în neantul lumii, trecând-o indirect în mit. E poezia unei arhaicități care s-a pierdut treptat, s-a degradat sau s-a transformat în altceva, lipsit de identitate și vigoare. E poezia unei spiritualități care-și trăia momentele ei de sublim și irepetabil. Sentimentul românesc al ființei nu va putea fi priceput și perceput fără opera lui Coșbuc.
Iată de ce, un grup de mureșeni, în majoritate în costume populare românești, având cocarde sau panglici tricolore, au mers pe urmele poetului, fapt întâmplat, neîntâmplător, în ziua de 20 mai 2018, și nu pe 9 mai a.c., tocmai pentru a se evita afluxul de politicieni veniți, unii mai mult pentru ei decât pentru Coșbuc. Dar asta este o altă poveste.
S-a plecat cu un autocar de la Reghin, unde s-au îmbarcat localnicii, dar și cei din Ibănești, Tg.-Mureș și Târnăveni (subsemnatul) și cu un microbuz de la Sărmașu. Organizatori au fost: Direcția pentru Cultură Mureș, prin directorul instituției, același neobosit scriitor, editor și publicist cultural, Nicolae Băciuț, Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, prin harnicul director, poeta și cantautoarea Sorina Bloj (absentă motivat), Biblioteca „Liviu Rusu" din Sărmașu, prin d-na Dinuca Burian, cea care a reinventat activitatea culturală din zonă, dar și de Biblioteca din Ibănești.
S-a făcut o primă escală la Bistrița, unde în fața statuii lui Andrei Mureșanu, autorul versurilor IMNULUI NAȚIONAL al României (poezie denumită inițial „Un răsunet") s-a cântat, in corpore, fără complexe și prejudecăți, IMNUL NAȚIONAL al României. Era ora 9, dimineața!
La Muzeul „Liviu Rebreanu" din localitatea Prislop, din zona Năsăudului, a fost un alt popas, unde mureșenii au ascultat în amfiteatrul „George Coșbuc" date importante din viața și opera creatorului romanului modern românesc, Liviu Rebreanu, spuse cu pasiune de către custodele muzeului, Valer Ilovan. Foarte interesante au fost informațiile referitoare la romanul „Ion", ale realităților și ale ficțiunilor din acesta. S-a vorbit, de asemenea, și despre celelalte capodopere: „Pădurea spânzuraților", cu drama fratelui acestuia, Emil Rebreanu, în realitate, în roman fiind Apostol Bologa, dar și despre „Răscoala" din 1907, unde răsculații au avut în suflet poezia coșbuciană „Noi vrem pământ". S-a vizitat casa părintească, văzându-se mobilierul și documentele aflate în aceasta, care amintesc de marele romancier. (Precizare necesară: Tatăl lui Liviu Rebreanu, preotul Vasile Rebreanu, a fost coleg de bancă cu George Coșbuc și de aceea în casa părintească a lui Liviu Rebreanu, acum muzeu, există un amfiteatru cu numele de George Coșbuc!).
Apoi, s-a mers, firesc, în satul nașterii poetului, Hordou, având acum denumirea de Coșbuc, la Biserica ortodoxă „Sfânta Preacuvioasa Parascheva", unde ținea slujba de duminică, cărturarul preot paroh Iuliu Morariu. Aici, în fața celor peste 200 de enoriași, având acceptul preotului, scriitorul Nicolae Băciuț și-a prezentat proiectul său „100 de cărți pentru MAREA UNIRE", fiind de altfel și purtătorul de salut și cuvânt de prețuire al mureșenilor. Aceasta, nu înainte de a primi o binecuvântare, dată în tandem de către parohul bisericii și părintele ortodox Gheorghe Nicolae Șincan, fost protopop al Tg.-Mureșului. A urmat un foarte scurt moment artistic, în care eleva Luiza Lăcătuș din Sărmașu a recitat poezia coșbuciană „Scrisoare de la Muselim Selo" și a cântat vestitul cântec al lui Grigore Leșe, „Cântă cucu-n Bucovina". Mărioara Popovici a cântat pe versurile coșbuciene „Pocnind din bici pe lângă boi". Părintele Gheorghe Nicolae Șincan a citit o poveste pilduitoare din recenta sa carte „Un an de poveste", Ed. Vatra veche, 2018, iar subsemnatul am citit poezia proprie „Pământ în troacă", ca o replică, la peste o sută și ceva de ani, la vestita poezie „Noi vrem pământ". S-a cântat apoi, de către toată lumea, cunoscuta poezie coșbuciană, „Numai una". Într-un moment bine ales, Nicolae Băciuț a recitat poezia sa, „Grădinar în Rai". S-a mers apoi în curtea bisericii, la mormintele străbunicului și ale părinților lui George Coșbuc.
A urmat apoi un pelerinaj la locul descris de poet în poezia „Mama": În vaduri ape repezi curg/ Și vuiet dau în cale,/ Iar plopi în umedul amurg/ Doinesc eterna jale./ Pe malul apei se-mpletesc/ Cărări ce duc la moară/ Acolo, mamă, te zăresc/ Pe tine-ntr-o căscioară.//… Am văzut apele Sălăuței, am văzut moara, am văzut plopii lui Coșbuc, dar și căscioara unde acesta își zărea mama. Aici, după ce ne-am bucurat, într-o deplină regăsire coșbuciană, deci hrană sufletească, am avut parte și de o hrană concretă, materială, printr-un balmoș la ceaun, făcut de gazde și servit de toată suflarea. Vinovat, în cel mai bun sens al cuvântului, a fost primarul comunei, dl. Ioan Pavelea, care avea așezată în Primărie (pe care am vizitat-o ulterior), la un loc de vedere, deviza „Prin cultură la Putere", lucru care a impresionat pe toată lumea. De altfel, domnia sa a avut de foarte curând alte realizări demne de menționat. Astfel, acesta și oamenii săi din Primăria și comuna Coșbuc, a realizat o broșură intitulată „Sunt suflet în sufletul neamului meu. George Coșbuc -100", cu o biografie și poezii reprezentative, într-un tiraj de 36.000 de exemplare și care în ziua de 9 mai a.c. au fost dăruite (în pauza mare) tuturor elevilor din școlile județului Bistrița-Năsăud. Finanțarea a fost făcută de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. A realizat și un număr de 500 de C.D.-uri , conținând o culegere de poezii coșbuciene: El Zorab, Iarna pe uliță, Moartea lui Fulger, Decebal către popor, Lupta vieții, La paști, Mama, Noi vrem pământ, Pașa Hassan, Poetul, Scumpa țară românească, Zdreanță. De asemenea, este impresionantă și lucrarea de artă, cu chipul lui George Coșbuc, lucrare realizată din tablă de G. Pîrvan, dezvelită de curând în curtea Primăriei, acțiune unde și dl. primar a avut meritul său.
La Muzeul Memorial „George Coșbuc" a fost un alt moment de cinstire, prin rememorarea vieții și reușitelor acestuia, dar și prin cântec și poezie. Dl. Aurelian Dorel Someșan, custodele muzeului, a făcut o prezentare generală, apoi particulară, a casei unde s-a născut George Coșbuc. Micul dialog purtat de acesta cu Nicolae Băciuț, pe amănunte coșbuciene, a fost mai mult decât benefic pentru auditoriu. Elevul Octavian Nistor din Sărmașu a recitat expresiv „Noi vrem pământ". Apoi, momentul cultural a continuat în curtea muzeului, cu cântece și poezii, interpretate de rapsozi și poeți populari, dar și de către cei care practică o poezie cultă. Trebuie amintiți: eleva Bianca Roșca din Sărmașu, care a recitat poezia „Trei Doamne, și toți trei", dar și Maria Baciu, din aceeași localitate, care a cântat o priceasnă. (De altfel, toți cei din Sărmașu, și împrejurimi, care l-au omagiat pe George Coșbuc, prin cântec și poezie, aparțin Grupului folcloric „Graiul Câmpiei", grup condus de Dinuca Burian). Maria Bucin Crișan din Sân` Mihai, acest adevărat „tezaur viu" a cântat o doină și un cântec de slavă adus Domnului Iisus Cristos. A recitat și o poezie populară. Dumitru Gliga din Reghin a cântat cântecele populare „Floare roșie de mac" și „Bade Ioane", iar Fironica Moldovan din Dâmbu Sărmaș a recitat poezia „Dragoș Vodă" și a cântat cântecul „Care fată-și lasă satul". Mărioara Popovici a cântat „Nu plânge, maică Românie" și a recitat „Balada puiului de urs", iar Viorica Oprea a cântat cântecul „De-ar fi lună de cu seară". Subsemnatul, am recitat poemul „Țară cu nume de Horea", din cartea „Torna, torna", dedicată ANULUI CENTENAR. În final, în curtea Casei Memoriale s-a cântat îndrăgitul cântec „C-așa-i românul". Acest program a fost prezentat, cu comentarii pertinente, de către d-na Maria Borzan, fost director al Muzeului Etnografic din Reghin, care a fost și unul din sufletele excursiei culturale.
Ultimul popas a fost la Mănăstirea „Sf. Petru și Pavel" din Parva, unde am fost, de asemenea, foarte bine primiți, grație vorbei lăsate de către starețul Protosinghel Chiril Zăgrean, plecat cu treburi bisericești, la ora venirii noastre, care a dăruit, printr-un reprezentant, fiecărui mureșean câte trei volume de versuri, din creația proprie. S-a vizitat această mănăstire, cu biserica ei unde își duc viața, întru` iubire de Dumnezeu, 10 călugări. S-a servit și o masă caldă, grație aceleiași ospitalități.
La întoarcerea spre casă ne-am simțit cu toții mai bogați sufletește, dar și mulțumiți de gestul de a nu-l fi uitat pe George Coșbuc, poetul pătimirii noastre, înainte de „poetul pătimirii noastre".
