„UNIREA e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp".
Alexandru Ioan Cuza, (1820-1873), Primele studii le-a făcut la un pension de la Iași, apoi și-a luat diploma de bacalaureat la Paris. A avut colegi de generație pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866, de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului. Plecat în exil va ajunge la Viena, apoi la Paris, Florența și Haidelberg, în Germania. Va muri la doar 53 de ani și va fi înmormântat inițial la Biserica domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinței sale, pentru ca mai apoi să fie adus la Biserica „Trei Ierarhi" din Iași.
***
„FRUMUSEȚEA LUMII ȘI A VIEȚII ÎN CARE TRĂIM ESTE PRETUTINDENI. NU EA LIPSEȘTE OCHILOR NOȘTRI, CI OCHII NOȘTRI NU ȘTIU S-O VADĂ". (Ochi avem și nu vedem, urechi avem și nu auzim cuvântul bun al lui Dumnezeu, mâini avem și nu facem voia Lui, picioare avem și nu mergem pe calea dreaptă și bună a lui Dumnezeu) (n.a.)
Auguste Rodin (1840-1917), sculptor, pictor, grafician francez în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rodin a revoluționat limbajul sculpturii, făcându-l capabil să exprime adevărul uman, pornind de la experiența directă. Prin atelierul lui au trecut mulți sculptori, printre care Antoine Bourdelie,Charles Despiau, Aristide Mailloi. În 1907, aici a lucrat și Constantin Brâncuși, care, părăsind atelierul după numai câteva luni, și-a justificat plecarea spunând: „Nimic nu se poate înălța la umbra marilor arbori". Rodin face studii în Italia, la Florența și la Roma pentru a „descoperi secretele lui Michelangelo". Deschide diferite expoziții în mari orașe ale Europei: Bruxelles, Rotterdam, Amsterdan, Haga, Berlin, Paris, unde expune 171 de picturi. În anii 1905-1906, poetul austriac Rainer Maria Rilke lucrează ca secretar particular a lui Rodin. O sinteză a sculpturilor sale o reprezintă „Poarta infernului", amplă compoziție la care, începând din 1880, va reveni în tot cursul vieții.
***
„Un STAT care nu se bazează pe dreptate, adevăr și morală sănătoasă nu poate învinge niciodată, chiar dacă ar pleca la luptă cu toate puterile supraomenești. Un STAT care face numai legi și poruncește fără ca ele să fie respectate, în primul rând de legiuitori, care numai exploatează omul fără a-l lua în seama dorințelor lui, nu poate merge departe.
Heinrich Mann (1871-1950), scriitor realist german, romancier, care a scris lucrări cu teme sociale puternice. Numeroasele sale critici asupra creșterii fascismului l-au forțat să fugă pentru viața sa, după ce naziștii au venit la putere, în anul 1933. El a fost fratele mai mare al romancierului Thomas Mann. Împreună cu Albert Einstein și alte celebrități, în 1932, Heinrich Mann a fost semnatar al „Apelului Urgent pentru Unitate", cerând alegătorilor să respingă naziștii. În felul acesta el a devenit „persona non grata" , cărțile lui i-au fost arse, iar el a fost nevoit să fugă în Franța, la Paris și Nisa. Fiind urmărit peste tot, fuge în Spania, Portugalia și ajunge în America. A murit în Santa Monica, California, singur și fără prea mulți bani. Cenușa sa a fost adusă ulterior în Germania de est.
***
P.S. „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă" (Matei 15, 14).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
