Puzderie de medalii pentru înotătorii de la CSȘ Târgu-Mureș

Distribuie pe:

În jur de 250 de sportivi de la 19 cluburi din țară și din Republica Moldova au participat, zilele trecute, la cea de-a V-a ediție a Cupei „Salina Turda" la înot. Printre aceștia s-au numărat și 22 de înotători de la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Mureș, care au cucerit nu mai puțin de 15 medalii, dintre care una de aur, 5 de argint și 9 de bronz. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Ianis Gherman, locul I, în proba de 100 metri spate, categoria de vârstă-copii născuți în 2007. Medaliile de argint au fost câștigate de Sarkany Melinda, la 100 metri bras și 200 metri mixt (categoria n.2007), Siklodi Aron, la 100 metri spate (n.2008), Orban Kis Zsuzsanna, la 50 metri fluture (n.2010) și Veres Isabella, la 50 metri spate (desemnată cea mai bună înotătoare de la categoria-născuți în 2010). Au urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere, adjudecându-și medaliile de bronz, Sarkany Melinda, la 100 metri spate, 100 metri fluture și 200 metri craul (n.2007), Ianis Gherman, la 200 metri craul (n.2007), Siklodi Aron, la 100 metri fluture și 100 metri craul (n.2008), Orban Kis Zsuzsanna, la 50 metri spate (n.2010), Siklodi Ana, la 50 metri bras (n.2010) și Dee Zalan, la 50 metri fluture (n.2011). Prestații meritorii au avut și ceilalți înotători târgumureșeni, prezenți la concursul de la Turda, respectiv Aiana Crăciun, Alesia Crăciun (ambele la categoria n.2007), Butuk Zsofia (n.2008), Roth Bernadett (n.2009), Sarossy Monika, Butuk Reka, Kovacs Jazmin, Erdelyi Hanna, Ema Neagu, Ariana Ignat, Barbara Radu, Pop Tamas, Szabados Attila și Kovacs Akos, toți la categoria n. 2010, precum și Sarossy Anna, la grupa de vârstă n.2012. Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar Târgu-Mureș sunt antrenați de Szeghalmi Andrea și prof. Anderka Farkas Kinga.

Lasă un comentariu