1784-1785. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan. Nici Viena, nici Roma nu se așteptau ca, atât de dramatic, să se confrunte cu ultima mare revoltă din Europa, cea a românilor transilvăneni, ai cărei participanți, nemaiputând purta „lesa" opresiunii (căci munca pe domeniile nobilimii privilegiate era istovitoare și se făcea de către iobagii români „fără a primi o bucată de pâine" etc), s-au ridicat împotriva constrângerilor feudale ale dublei stăpâniri, politice (nobilimea maghiară) și religioase (catolicii și reformații), determinând pe împăratul Iosif II să apeleze la forța armată, la o vastă „plasă" de colaboratori cosmopoliți, ca să pună capăt acestei resurecții, cu accentuate conotații ortodoxe, care viza literalmente emanciparea românilor asupriți ai Transilvaniei. În fruntea mișcării s-au ridicat unii dintre cei mai vajnici moți iobagi, Horea, Cloșca și Crișan, la al căror glas, cu o furie nestăvilită împotriva asupritorilor, au răspuns masei impresionante de revoltați. Degeaba a încercat însă unul dintre ei, Horea (meșter de biserici ortodoxe din lemn), să meargă de 4 ori la Curtea imperială vieneză, alături de un preot ortodox, ca să îl înduplece pe împărat să îi elibereze pe românii Transilvaniei din starea de națiune tolerată (îngăduită)… Și atunci, fără să le pese că vor intra în dezacord cu politica discriminatorie a Vienei și că vor zgudui din temelii unirea religioasă a unora dintre români cu catolicii Romei, „valuri" uriașe de răsculați români creștini, sprijiniți masiv de preoți ortodocși care nu s-au lăsat amăgiți în a-și subordona conștiințele Romei și Vienei (așa cum făcuseră greco-catolicii), au rupt cu violență lanțurile robiei și, nemaiașteptând nimic de la nimeni, i-au molestat și linșat pe nobilii maghiari, i-au făcut să fugă în codri pe greco-catolicii lăcașului „monahal" franciscan de la Baia de Criș, au dat foc clădirilor reformate și catolice din Roșia Montană etc. Sunt, de altfel, sugestive scrierile lui A.Ș. Șuluțiu, unde se menționează că răsculații lui Horea îi considerau pe greco-catolici ca fiind niște instrumente ale statului represiv nobiliar, uneltele străine de neam ale asupritorilor, trădători și colaboraționiști … Și, într-adevăr, colaborarea greco-catolicilor cu autoritățile avea să fie motivată, în mai rapida capturare a capilor răscoalei (pe Crișan l-au trădat câțiva greco-catolici, în frunte cu doi „preoți" de-ai lor) și de recompensele bănești, de diplomele de eliberare din iobăgie. Cât îi privește pe ceilalți 2 conducători, Horea și Cloșca, au fost capturați prin strategia pusă la cale de pădurarul Anton Melzer, într-o pădure din munții Gilăului, la care și-au dat concursul câțiva consăteni ai lui Horea din comuna Râu Mare… S-a făcut apoi o cruntă anchetă nobiliară maghiară, orchestrată de Viena, după care a urmat un supliciu înfiorător.
Numai Horea și Cloșca au fost trași pe roată (striviți), deoarece Crișan s-ar fi sinucis în închisoare. Remarcabil mai este și faptul că Horea și Cloșca aveau să fie asistați de preotul ortodox Nicoale Raț, cel care le-a scris testamentele, i-a spovedit și i-a însoțit la locul execuției, pe Dealul Furcilor, acolo unde au fost aduși „să ia aminte" aproape 3.000 de iobagi români. Acest preot a stat permanent lângă Horea, ținându-l „cu mâna de după cap", dar a leșinat pe eșafod în momentul când s-a început frângerea cu roata a lui Horea.
Apoi, trupurile celor 3 eroi români au fost tăiate în câte 4 părți, puse în țeapă și, așa cum a dorit împăratul austriac Iosif II, au fost duse, pentru intimidarea tuturor românilor din Transilvania, în cele mai importante localități ale răscoalei, de la Alba-Iulia la Deva și retur! Din păcate, istoriografia românească a ținut „episodul" Horea într-un con de umbră, destul de șters comparativ cu excesiva propagandă făcută uniților cu catolicii Romei, care s-a dedat la a-i critica pe românii lui Horea, prin Episcopia greco-catolică de la Blaj și intelectualii Școlii Ardelene, cum corect remarcă prof.dr. I. Țene de la Cluj...
