Viorica Șandru, Gânduri, IV

Nu putem să nu remarcăm că societatea românească traversează momente de derută, generate de o serie de factori: permanenta transformare în contextul globalizării, incapacitatea clasei politice de a guverna și gestiona problemele țării, dar și de lipsa reperelor valorice, de lipsa modelelor.

Chiar dacă timpurile și întâmplările s-au schimbat, țăranul mai păstrează din legile vieții sale și, mereu bogată, creația care izvorăște din interior. Darul de a inventa și puterea de creație ale țăranului sunt destul de bogate pentru a aduce ceva, mereu nou, din cele venite din vechime. Strămoșii noștri ne-au transmis înțelepciuni mai vechi decât Vedele. Ei le-au ascuns în legende, basme, folclor, tradiții, pe care le-au lăsat apoi la îndemâna tuturor, fiindcă știau că mulți văd, puțini pricep și numai cei care caută vor găsi. În această situație, satul și oamenii lui oferă o alternativă de exprimare a identității noastre, prin: tradițiile, obiceiurile păstrate, prin omenia țăranului, prin personalitățile de excepție ale folclorului local: poeți, rapsozi populari, coordonatori de ansambluri folclorice și prin creațiile acestora. Scrierile lor ne feresc de uitarea timpului.

Poezia populară ocupă un loc aparte, iar contemporanii se străduiesc să o așeze la locul ei. Nu întâmplător, există manifestări artistice, numite și festivaluri de creație populară, la Deva, Timișoara și Reghin, care promovează poezia populară și pe creatorii ei, cunoscuți la nivel național. Creatorii populari, indiferent că vorbim de cântec, poezie sau meșteșug, se reunesc, de trei ori pe an, în cele trei locații, Deva, Timișoara, Reghin, pentru a arăta lumii că existăm, că am devenit împreună o PUTERE, chemată să stea deasupra uniformizării și globalizării ce ne amenință. Îmbrăcați în costumele populare din zonele etnofolclorice de unde provin, acești creatori de spiritualitate populară aduc în fiecare an frumusețea satului românesc în scrierile lor, ca un omagiu adus hărniciei și talentului, proprii țăranului dintotdeauna.

Cinste vouă, dragi artiști populari și vrednici organizatori de festivaluri. La Mulți Ani! Veți rămâne în Cartea Neamului și peste sute de ani pentru vrednicia și curajul, pentru inima generoasă și harul primit de la Dumnezeu, de a scrie versuri sau cântec în dulcele grai popular.

Un astfel de creator de frumos este și Viorica Șandru, o harnică și talentată poetă a „veșniciei satului românesc", adevărat tezaur uman viu, expresie a genului individual al țăranului mureșean.

Viorica Șandru, trăitoare de o viață în localitatea Batoș, pe Valea Luțului, s-a descoperit ca poetă în satul său, care, așa cum afirmă, înseamnă „locul copilăriei, de care ne este dor", satul care înseamnă „acasă".

Autoare a trei volume de poezie, poeta ne propune acum o nouă carte, intitulată „Gânduri", un număr de 112 poezii, adevărate reflecții ale țăranului nostru, aflat sub povara unui timp ce-l apasă tot mai greu, dar, totodată, îl înnobilează prin dragostea sa neterminată pentru satul mureșean.

Tematica volumului ne aduce aproape de sufletul nostru o poetă talentată, cu mare disponibilizare a versului popular în reflectarea satului de ieri, de azi și de mâine, cu simplitatea și puritatea proprii truditorilor pământului strămoșesc.

Matură și stăpânitoare măiastră a versului popular, Viorica Șandru, cunoscută prin participările la festivalurile de poezie populară și cu apariții remarcabile la emisiuni Radio-TV locale și naționale, prezintă aspecte dintre cele mai variate ale simțirii și inteligenței oamenilor de la sate, tezaurizând, prin imagini poetice, universul obiceiurilor și datinilor satului, prin „gândurile unui țăran, într-un grai, cel local, propriu locuitorilor de pe Valea Luțului". De fapt, toate poeziile sale, scrise aproape de vorbirea semenilor, contribuie la pitorescul creației, la transmiterea directă, necontrafăcută, a expresiei poetice.

Scrise pentru țară, pentru neam, pentru oamenii din sat, dar mai ales pentru familia ei, acest volum îi este dedicat în mod deosebit strănepotului, Adrian Vlad, cu rugămintea să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile locului, respectate cu atâta dragoste de străbunica lui.

Pe lângă „ogorul" poeziei, cuprins în volumele „Gânduri", pricesnele - „rugăciunile cântate", editate într-un DVD, textele scrise pentru tinerii interpreți de muzică populară, Viorica mai are un ogor și o gospodărie frumoasă, fiind în rând cu oamenii gospodari ai satului dar și cu fruntea sus printre aleșii scrisului.

Toate aceste virtuți: strădania în organizarea obiceiurilor locului, cântecele sale, „adevărate comori", moștenite sau creații proprii, poeziile - „bucuria sufletului", i-au adus, pe lângă respectul și dragostea contemporanilor, intrarea în cartea de aur a muzeului reghinean, cu numele de „TEZAURE UMANE VII MUREȘENE" în anul 2015.

Felicitări, Viorica! Îți doresc ca această nouă carte de poezie să aibă același răsunet profund în comunitatea locului precum și în conștiința mișcării etnofolclorice a creatorilor de la sate, ca un prinos adus culturii populare.

Lasă un comentariu