LANSARE DE CARTE

Distribuie pe:

Aproximativ 140 de portrete și caricaturi realizate cu ochii închiși pornind de la o tehnică de pictură inedită, cea a formelor spontane, au fost selectate și cuprinse în paginile lucrării „Fețe -fețe", lansate la vernisajul expoziției. Proiectul s-a întins pe o perioadă de cinci ani. Parteneri în proiect au fost Organizația „Salvați copiii" și Biblioteca Județeană Mureș.

„M-am întâlnit cu creațiile acestor școlari la vernisajul expoziției organizat la Biblioteca Județeană a Copiilor din Tg.-Mureș. Nu știam exact despre ce e vorba și am rămas uimită de veridicitatea personajelor realizate de niște copii de nouă-zece ani. Nu mă așteptam ca puritatea și nevinovăția jocului de linii să redea ceva atât de frumos și matur.

După atâția ani, simt același lucru, privind noile „bijuterii" izvorâte din sufletul curat și din mâna dezinvoltă a altei generații care ține pensula după aceleași reguli. Pot să remarc bucuria cu care sunt realizate lucrările și empatia care există între dascăl și învățăcel. Picturile acestea îmi întăresc credința că dacă știi să-ți deschizi sufletul, copiii îți vor răspunde înzecit etalându-și cromatic sentimentele pure și nevinovate.

Copiilor le place joaca, orice formă ar lua aceasta. Iar acest mod inedit de a picta, e cu atât mai neașteptat (și pentru creator, și pentru privitor). Se vede clar că demersul lor debordează de creativitate, iar încurajările de a fi originali, ieșiți din tipare și liberi i-au făcut să aibă curaj și încredere în ce aștern pe hârtie, fără voia lor.

Îi declar colegial și prietenește Emiliei Moldovan că acesta este drumul cel mai sincer, frumos și sigur al unui dascăl, de a sădi în sufletul copiilor pe care îi păstorește încrederea și speranța. Încrederea că ei trăiesc în această, de altfel, grea încercare a începutului de drum într-una dintre cele mai frumoase lumi posibile, aceea a copilăriei. Și speranța că această lume a copilăriei transcede timpul.

Ce lecție învățăm privind astfel de lucrări? Poți fi atât de matur în imaturitatea acestei vârste!"

 

Lasă un comentariu