România – 100 - În America pentru Unirea Transilvaniei cu România

Distribuie pe:

Dacă noi, românii, nu dăm așa importanță marilor evenimente care au avut loc după Primul Război Mondial, și care s-au soldat, în cazul nostru, cu înfăptuirea României Mari, vecinii noștri din Apus știu cum să folosească acest prilej pentru a încerca să întoarcă roata istoriei. „Trianon 100" lucrează la cote înalte și la foc continuu, cheltuind în acest sens sume uriașe, utilizând cele mai sofisticate modalități de influențare a opiniei publice în general, și de a ne face nouă, românilor, în special, zile fripte.

Marea Unire de la 1918 s-a făcut însă cu mari eforturi și sacrificii din partea românilor de atunci, fiecare dându-și obolul fie în teatrele de luptă, fie pe căi diplomatice, pentru că, trebuie știut, pentru validarea unei asemenea opere fără precedent în istoria omenirii nu a fost suficientă doar lupta de acasă, ci și convingerea unei lumi întregi în frunte cu Statele Unite ale Americii.

De acest aspect s-a ocupat, cu mare rigurozitate, reputatul istoric clujean, Gelu Neamțu, care, printr-o cercetare asiduă a documentelor vremii a reușit să pună în pagină o excelentă carte: „În America pentru Unirea Transilvaniei cu România" pe care o vom publica integral. „Închin această carte, spune autorul, diplomatului Vasile Stoica, precum și românilor americani care în 1917-1918 au avut un singur vis, acela al unirii Transilvaniei cu România. Idealul l-au plătit cu muncă, bani și 11.000 din ei cu viața. Niciun sacrificiu nu li s-a părut prea mare. Ei au crezut nezdruncinat în dreptatea aspirațiilor lor și în președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson".

De un lucru noi, cei de azi, trebuie să fim conștienți. Fără aportul Statelor Unite ale Americii, al președintelui acestora, Marea Unire a românilor nu se putea înfăptui.

Unele aspecte privind emigrarea românilor din Transilvania în Statele Unite ale Americii la 1907 și 1911

Bogată în aparență, istoriografia problemei emigrării românilor în America are, totuși - cum observa un specialist al problemei -, lacune serioase. Astfel, cu toate că pentru cei mai mulți cercetători cauzele emigrării erau considerate a fi fost exclusiv de sorginte economică și socială, nu se poate nega însă, că această realitate era strâns legată de determinările politice ale regimului dualist din Ungaria.

De la 1867, acesta devenise oprimator declarat al națiunilor nemaghiare, în plan general restrângând și încălcând curent drepturile și libertățile democratice proclamate la 1848, evoluând spre un stat polițist prin promovarea cunoscutei „dictaturi constituționale".

Faptul este constatat atât în epocă, de contemporani, cât și de cercetători, în cele mai noi studii privind acest domeniu. Un elocvent argument în a ilustra și substratul etnico-politic al emigrării îl constituie răspunsul tipic și frecvent pe care îl dădeau funcționarii aparatului de stat ungar din Transilvania, la plângerile de tot felul ale românilor: „Dacă nu vă place, plecați în America ori Valahia".

De la cele câteva cazuri de emigrare a românilor din Transilvania cunoscute după 1848-1849, sunt semnalate ceva mai multe în jurul anilor 1880-1885. Adevăratul debut al fenomenului pare a fi fost, însă, pe la 1890-1894.

În jurul anului 1900, deci chiar la începutul secolului, fenomenul se generalizează și devine un serios curent de masă, ajungând în unele cazuri să prezinte un aspect demografic îngrijorător prin depopularea unor zone românești destul de întinse din Austro-Ungaria. Numărul emigranților români proveniți din aceste părți ajunge până prin 1918 la o cifră de peste 200.000.

Începând, deci, cu anul 1900, aproape nu mai era oraș însemnat din Statele Unite ale Americii de Nord din care românii să lipsească. Acasă, în ținuturile amintite, satele se golesc tot mai mult de forța de muncă validă; peste ocean, se pun bazele unei vieți româno-americane prospere și se înregistrează primele tentative de organizare socială, economică și bisericească.

Cifrele privind românii emigrați anual sunt imposibil de stabilit cu exactitate. Motivele sunt multiple. Iată doar câteva dintre ele: lipsa unor monografii de specialitate, lipsa, la începutul imigrărilor în Statele Unite, a unei evidențe precise, existența unei serioase emigrări clandestine, procesul asimilării definitive, precum și dinamica procesului invers,

al repatrierii.

Totuși, într-o anumită măsură, putem face unele estimări generale asupra câtorva date statistice privind emigrarea românilor rezultate din cercetarea unor surse de epocă.

Dar să urmărim, mai întâi, pe scurt, penetrarea imaginii Americii, a acestui adevărat Eldorado, în spațiul nostru geografic.

În Transilvania se primeau informații despre Lumea Nouă mult mai devreme decât în alte ținuturi locuite de români, evident datorită situării geografice și comunicațiilor mai lesnicioase cu Apusul, dar și datorită interesului intelectualilor români, ca reprezentanți ai unui popor oprimat, față de organizarea socială și administrativă a unui stat modern, ce avea între granițele sale, ca și Monarhia habsburgică, mai multe naționalități.

Principala sursă de informații a constituit-o Gazeta Transilvaniei și Foaia pentru minte..., citite în fapt pe o arie foarte largă, panromânească.

George Barițiu, redactorul lor, a fost unul dintre cei mai consecvenți răspânditori ai ideilor democrate americane, citând mereu, în cele două gazete susmenționate fragmente din concepțiile lui George Washington. Încă din timpul revoluției de la 1848 recomanda, mai ales românilor din Principate, o atitudine democratică: „cel care vrea să fie mai mare trebuie să fie servul tuturor... aceasta e domnia pentru zilele noastre". Tot el publică texte din scrierile lui Benjamin Franklin, Caracterul prădătorilor (reproducere din Icoana lumii), Biografia lui Franklin, Blândul bătrân Franklin, Numele câtorva virtuți cu învățăturile lor.

După revoluția din 1848 se mai reproduc fragmente din opera lui Franklin în Telegraful român, precum și calendarul Amicul poporului din 1861.

Avem apoi o circulație largă în Transilvania (în franceză și germană) a cărții lui Thomas Paine, Rights of Man, considerată una din lucrările clasice ale democrației moderne, a Declarației de independență și a constituțiilor fostelor colonii, care justificau dreptul poporului la revoltă, cum era el exprimat în articolul 4 al Constituției statului Maryland: „Ori de câte ori guvernele se vor abate de la țelul lor, primejduind libertățile publice, și ori de câte ori celelalte mijloace de îndreptare se vor dovedi ineficace, poporul are dreptul și datoria să înlăture vechiul guvern și să instituie unul nou. Doctrina nonrezistenței față de domnia bunului-plac e absurdă și servilă și nu poate decât să ducă la surparea bunăstării și fericirii neamului omenesc".

În timpul dualismului, Gazeta Transilvaniei admira pe față instituțiile Americii republicane, vrând a scoate, astfel, în evidență, precaritatea și slăbiciunea regimului dualist austro-ungar, ba chiar a sistemului dinastic de guvernare, considerat anacronic. Merită menționat un astfel de articol care, la urma urmelor, venea să încurajeze pe potențialul candidat la emigrare. El se intitula „La instituțiunile Americei republicane" și căuta să deslușească în ce constă secretul puterii și prosperității republicii Americii de Nord.

Răspunsul, consideră Gazeta, se află în instituțiile corespunzătoare epocii și în virtutea cetățenească, pornind de la libertatea femeii, mai ales, care inspiră astfel copilului credința în justiție și dragostea de libertate.

Cât privește importanta instituție a presei, unica regulă de conduită a celui ce o servește era aceea de a spune adevărul; pe când în state ca Prusia, Rusia, Austro-Ungaria și Turcia, presa constituia un monopol în mâinile guvernului, susținea Gazeta Transilvaniei.

Într-o țară liberă unde fiecare poate cugeta ceea ce voiește și tipări ceea ce cugetă, acolo minciuna e disprețuită totdeauna. „Adevărul e revoluționar", sunt adevăruri care înspăimântă - zic despoții -, acestea trebuie ascunse: „Vai de țara aceea unde nu domnește adevărul, ci minciuna oficială".

Era evident că, lăudând democrația americană, Gazeta o punea în antiteză cu rânduielile anacronice și oprimatoare din Austro-Ungaria monarhică, unde domnea „minciuna oficială" și unde poliția devenea atotputernică, birocrația se osifica zi de zi, iar în loc de libertatea presei dominau procesele intentate ziariștilor români nu și ai altor popoare.

Toate acestea relevă cu prisosință orientarea democratică inoculată de-a lungul anilor potențialilor emigranți, mai ales din clasa mijlocie, de către presa românească din Transilvania.

Se exercita astfel o influență, și nu neglijabilă, asupra accelerării emigrației, cu atât mai mult cu cât organizarea republicană a Americii a exercitat, de la început, o adevărată fascinație asupra conducătorilor mișcării naționale din Transilvania, atât la 1848, și mai târziu (ecouri ale acesteia răzbătând până în Declarația Solemnă de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918).

Oricum, la 1900, terenul pentru emigrare era deja temeinic pregătit.

 

(va urma)

Lasă un comentariu